Unul din trei acţionari la firmele din România este femeie

Circa 444.500 de femei erau acţionari sau asociaţi în firmele din România, la finalul lunii iulie, având o pondere 36,64% din total, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Bărbaţii erau în număr de 768.641 (pondere de 63,36%) în cele 799.891 firme active din România. Statistica în funcţie de ponderea acţionarilor de sex feminin în numărul de firme active din judeţ arată că în judeţul Tulcea este cel mai mare procent, respectiv 41,07% (în cele 6.395 firme), în timp ce la polul opus se situează Harghita cu 31,09% (în cele 9.352 firme), potrivit Agerpres.