Untold 2021. Primii trei DJ-i ai lumii vin în România. Alte nume sonore din lumea muzicală au confirmat prezența

Untold 2021. Primii trei DJ-i ai lumii vin în România. Alte nume sonore din lumea muzicală au confirmat prezența Untold 2023. Sursa foto: Arhiva EVZ

Momentul atât de așteptat de fanii festivalului UNTOLD a sosit. Top 3 cei mai buni DJ-i din lume urcă în acest an pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunță organizatorii.

La această ediție Untold avem scena principală și cele două scene secundare, Alchemy Stage și Galaxy Stage care vor oferi spectacole de excepție.

Martin Garrix, David Guetta și Dimitri Vegas&Like Mike sunt unii dintre cei mai așteptati artiști și la această ediție. Alte nume din top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii completează galeria starurilor:

Steve Aoki, Alok, Afrojack, dar și de artiști de renume internațional ca și DJ Snake, Lost Frequencies, Above&Beyond, Benny Benassi și Martin Solveig. Iubitorii de muzică live îi vor putea asculta în acest an pe The Script, Parov Stelar și pe rapper-ul american TYGA, care vine pentru prima dată pe scena principală UNTOLD.

Ne puteți urmări și pe Google News

A șasea ediție a festivalului UNTOLD va aduce pe scena principală cele mai mari nume din industria EDM, primii trei DJ-i ai lumii, conform clasamentului DJ Mag 2020: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și numărul 1 mondial David Guetta. De la „Crowd Control”, „The Hum” la „High On Life” sau „Tremor” până la „Never Be Alone” sau „Titanium”, cele mai cunoscute piese de festival vor energiza festivalierii de pe Cluj Arena.

DJ-ul Nr.1 în Top 100

Francezul DAVID GUETTA  - de la statutul de No.1 DJ în Top 100, DJ Mag la discuri de platină pentru vânzări record ale single-urilor lansate. Artistul are parte recunoașterea și respectul comunității industriei electronice și o mulțime uriașă de fani în orice colț din lume. Până acum a câștigat două trofee oferite de Guinness World Records. Piesa pe care a lansat-o cu superstarul pop Sia, „Let’s Love” a bătut un record absolut de download-uri pe platformele de streaming, iar Guetta a devenit artistul cu cele mai multe vizualizări pentru un DJ set live și cel mai apreciat DJ pe platforma Facebook.

ABOVE & BEYOND sunt cei mai dedicați DJ-i și Producători din industria trance și au încercat în permanență să depășească limitele standardelor impuse de un anume stil din muzica electronică. Jono Grant, Tony McGuiness și Paavo Siljamäki sunt cei trei britanici din spatele celui mai respectat proiect trance. De la producții orientate spre genul trance până la albume acustice, Above & Beyond au acoperit tot; în 2016 au fost nominalizați la Grammy, la categoria Best Dance Recording cu „We're All We Need”, iar în 2018 „Northern Soul” a ajuns în aceeași listă de nominalizați la premiile Grammy.

DJ brazilian în clasamentul Top 100

ALOK este cel mai bine plasat DJ brazilian în clasamentul Top 100 DJ Mag. În 2020 a ajuns în primii 5 ai lumii, marcând o urcare de clasament de 6 poziții. Încă de la primul succes, „Hear Me Now”, brazilianul s-a concentrat și pe producția muzicală și pe aparițiile live pe mainstage-ul marilor evenimente din lume. În anul 2017 revista Forbes l-a inclus în lista celor mai influente persoane cu vârsta sub 30 de ani.

Și nu se poate vorbi despre industria muzicii electronice fără să ne referim la un artist care a depășit bariere convenționale în materie de muzică și look, multi premiatul cu platină, DJ SNAKE. Francezul  a debutat în 2013 cu „Bird Machine” și „Turn Down for What”, a semnat o colaborare cu Diplo și solista MØ pentru una dintre cele mai bine vândute piese dance, „Lean On”.

Trupa rock THE SCRIPT se va afla pentru a doua oară în lineup-ul unui festival din România. După un concert live în 2018 la cea de-a doua ediție Neversea, solistul Daniel O'Donoghue a declarat „Românii ne-au dat fiori pe şira spinării”. Pe Cluj Arena membrii trupei The Script vor cânta piese live precum „The Man Who Can't Be Moved”, „Breakeven”, „For the First Time”, „Nothing”, „Hall of Fame” sau „Superheroes”, piese cu care au intrat în clasamentele din întreaga lume.

Rapper-ul american, TYGA este unul dintre cei mai cool artiști ai noului val, are piese cu care a ajuns în top 10 în chart-urile din toată lumea, este un artist în al cărui palmares apar: Discul de Platină și Discul de Aur pentru vânzări record, un Grammy, a fost recompensat în cadrul MTV Music Awards cu premii la categoriile: Best US Act, Favorite Rap/Hip-Hop Artist, World's Best Male Artist, World's Best Entertainer of the Year. Tyga este unul dintre cei mai urmăriți artiști în mediul online, unde marchează recorduri: clip-ul oficial pentru single-ul „Taste” a fost vizualizat de peste 1,2 miliarde de oameni din întreaga lume.

Artiști pe scenele secundare

Scenele secundare găzduiesc în acest an printre cele mai cerute nume din Underground Amelie Lens, Nina Kraviz, Paul Kalkbrenner Live, Pan-Pot, Tale of Us, Chase & Status, Dirtyphonics, Dub FX, Netsky, Rudimental și mulți alții vor urca pe scenele Galaxy și Alchemy

La scenele secundare, unde răsună genurile muzicii underground, vor fi prezenți unii dintre cei mai ceruți artiști din lume. Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, îl așteaptă pe maestrul Paul Kalkbrenner LIVE, care în pandemie a lansat EP-urișisingle-uri noi, cu care cu siguranță va face senzație live în rândul publicului, în acest an.

Belgianca Amelie Lens vine pentru prima oară la festivalul UNTOLD. În ultimii ani, artista s-a remarcat tot mai mult la cele mai mari festivaluri techno și a intrat în categoria headlinerilor, cu stilul său minimal-techno captivant.

Jamie Jones B2B Loco Dice, Nina Kraviz, Pan-Pot, Raresh, Rhadoo și Tale of Us sunt, de asemenea, printre figurile iconice techno care vor urca pe scena Galaxy. Fanii drum&bass și trap se vor încărca cu energie bună la scena Alchemy de la DJ-ii Camo & Krooked, Chase & Status DJ Set, Dirtyphonics DJ Set, DUB FX, Netsky, Rudimental DJ și Wilkinson DJ Set & MC AD-Apt.