UNPR, preocupat de legile siguranței naționale

UNPR va promova şi vota pachetul de legi privind securitatea naţională, dar și legile „Big Brother”, au afirmat o serie de deputați UNPR, ieri, într-o conferință de presă, printre care și fostul ministru al Administrației și Internelor în Guvernul USL, Radu Stroe.

 „Pachetul de legi (n.r.-privind securitatea națională) stă de multă vreme în Parlament, e căzut în desuetudine, trebuie refăcut, dar trebuie să ne armonizăm cu partenerul nostru de la guvernare, PSD, și să ajungem la o formulă de consens. Vom încerca să atragem și partidele din Opoziție în această operațiune”, a declarat acesta.

La rândul său, deputatul UNPR Ion Răducanu a afirmat că în domeniul apărării naţionale, obiectivele cuprind implementarea deciziilor Summit- ului NATO din Marea Britanie, participarea la misiuni și operații în afara teritoriului României, amplasarea unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, suplimentarea bugetului MAPN pentru 2015 la prima rectificare bugetară sau reconstrucţia sistemului de pensii militare