Cu voturile PDL şi UDMR, UNPR-iştii din parlament şi-au bifat astăzi prima intrare într-o instituţie aflată sub control parlamentar pe un loc separat de cele care le revin celorlalte partide. Este vorba de Consiliul Naţional de Integritate în care UNPR a fost strecurat de senatorii puterii în condiţiile în care legea ANI nu prevede în mod expres numărul reprezentanţilor în CNI.
Intrarea Andreei Safta, ca reprezentant al grupului independenţilor, în CNI a fost posibilă cu votul senatorilor PDL şi UDMR, chiar dacă PSD a făcut mai multe încercări de a o bloca cu argumentul respectării configuraţiei rezultate din alegeri a trimişilor partidelor. Astfel, prin votul din plen şi o scăpare a legii, au fost validaţi 14 reprezentanţi în CNI, din care 6 trimişi de partidele parlamentare. PDL a trimis o consilieră a lui Boc, PSD pe mâna dreaptă a lui Stănoiu Din partea PDL, în CNI va intra Cynthia Curt, o fostă colaboratoare apropiată a premierului Emil Boc încă de la Cluj. PSD a trimis-o pe Simona Maia Teodoroiu, cărei notorietate a crescut mai ales în 2009, când a devenit primul cui al coaliţiei PSD-PDL. Dacă PSD a insistat timp de mai multe luni să o vadă secretar de stat la Ministerul Justiţiei, Boc a refuzat să-i semneze numirea în condiţiile în care fosta mână dreaptă a Rodicăi Stănoiu fusese îndepărtată din minister în 2005 de Monica Macovei. Cele două numiri au trecut însă fără probleme prin Senat, aproape în unanimitate: Curt a avut 106 voturi "pentru", în timp ce Teodoroiu a luat 105. Aprobarea fără probleme au obţinut-o şi Arin Alexandru Avramescu (PNL -106 voturi pentru), Peter Zsuzsuanna (UDMR - 99 voturi pentru), Tiberius Florin Tănase (minorităţi- 87 voturi pentru), Lidia Barac ( Ministerul Justiţiei - 96 voturi pentru), Teodor Octavian Deaconu (Ministerul Finanţelor - 96 voturi pentru), Tiberiu Decebal Lohan (Asociaţia Municipiilor din România - 98 voturi pentru), Ionel Chiriţă (Asociaţia Oraşelor din România - 92 voturi pentru), Emil Drăghici (Asociaţia Comunelor din România - 92 voturi pentru), Marian Niculescu (Asociaţia Funcţionarilor Publici - 91 voturi pentru), Bondi Gyongyike (Înalţi Funcţionari Publici - 85 voturi pentru). UNPR, salvat de majoritatea simplă şi o lege vagă Contre între putere şi opoziţie au existat şi pe locul societăţii civile. Dacă PSD l-a susţinut pe Codru Vrabie şi a încercat să-i pună beţe în roate lui Sava Florea, la vot Vrabie s-a distanţat de Florea la trei voturi, intrând în final în CNI.
De departe însă, cea mai mare dispută s-a dus pe intrarea reprezentantului UNPR, căreia PSD i s-a opus vehement. "Comisia juridică a constatat că toţi îndeplinesc formal condiţiile prevăzute de lege cu excepţia reprezentantului independenţilor. Aici trebuie respectată configuraţia politică rezultată din alegeri", a reclamat din start preşedintele comisiei juridice, PSD-istul Toni Greblă.
Chiar şi după ce Safta a obţinut numărul de voturi de care avea nevoie - cel al majorităţii senatorilor prezenţi -, fiind susţinută de 59 de parlamentari şi respinsă de 54, Titus Corlăţean (PSD) a cerut să intre în CNI doar primii 13 clasaţi. "În această variantă CNI ar fi format din 14 membri şi poate avea chiar unele dificultăţi în a funcţiona", a intervenit Greblă, în sprijinul său. UNPR şi-a văzut însă în final omul în CNI dintr-o scăpare a legii care nu limitează numărul membrilor. Noii reprezentanţi în CNI vor fi convocaţi joi de Senat în prima şedinţă.