CRIZĂ. Majoritatea instituţiilor de învăţământ superior din ţară îşi măresc taxele de şcolarizare pentru anul 2009-2010, valoarea acestora ajungând la nivelul celor practicate de universităţile din UE.
Academia de Ştiinţe Economice (ASE) e una dintre aceste instituţii, aici taxa crescând de la 2.500 de lei la 3.000 de lei pe an. „Ca să ne putem susţine financiar, ASE a luat decizia de a actualiza aceste taxe. În plus, nivelul taxelor e constant până la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, adică studentul va da aceeaşi sumă până când termină ciclul de licenţă”, a explicat Radu Petrariu, preşedintele Senatului Studenţesc al ASE.