Uninominalii PDL vor fir roşu cu Băsescu

Parlamentarii pun la cale o întâlnire cu uşile închise cu şeful statului pentru a-i afla intenţiile reale privind candidatura.

Nemulţumiţi că sunt neglijaţi de propriii miniştri, dar şi ca să-şi mai ridice cota în colegii în toiul campaniei, uninominalii PDL l-au chemat pe preşedintele Traian Băsescu la o discuţie privată în parlament săptămâna viitoare. Aşteptarea numărul unu este un răspuns tranşant în privinţa candidaturii la prezidenţiale, ne-au declarat surse din PDL.

Ca paravan oficial însă, democrat - liberalii au improvizat o temă de dezbatere de la care, spun ei, n-ar fi putut lipsi preşedintele: rolul deputatului ales uninominal.

Consemn: „să nu sufle unul”

Iniţiativa unei întâlniri cu Băsescu, pe teritoriul lor, a pornit de la deputaţi, printre care există de mai multe luni nemulţumirea că, deşi sunt la putere, au fost în general neglijaţi în luarea deciziilor importante. Premiul de consolare a venit de la preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care i-a anunţat că se poate aranja o întâlnire cu Băsescu la începutul săptămânii, luni sau marţi.

Oficial, preşedintele e chemat să le explice, după cinci luni de când a început legislatura, ce rol au în parlament când sunt la putere. „L-am invitat să discutăm şi noi cu dumnealui, care este viziunea preşedintelui în legătură cu chestiunea aceasta a rolului meu de deputat ales uninominal cu votul poporului, în condiţiile în care sunt un deputat aflat la putere. E vorba de faptul ca suntem aleşi într-un colegiu şi una aşteaptă cetăţeanul, alta este decizia politică şi vrem să aflăm şi noi care este viziunea dumnealui”, explică liderul deputaţilor PDL Mircea Toader, intrigat că „s-a aflat” cu toate că le-a cerut colegilor „să nu sufle unul”.   Efectul aşteptat imediat ar fi întărirea imaginii de parteneri cu preşedintele, cu care uninominalii să se întoarcă în colegii şi să tragă pentru europarlamentare. Cu atât mai mult cu cât PDL a inventat recent funcţia de „preşedinte de colegiu”, adjudecată de parlamentari acolo unde au câştigat, obligându-i să ceară din nou voturile electoratului care i-a ales în toamnă. Lista de nemulţumiri: banii şi miniştrii „distanţi”

Deputaţii vor să profite însă de ocazie şi să se plângă la Băsescu de distanţa pe care au luat-o de ei cei mai mulţi dintre miniştri, de faptul că la primăriile din diverse colegii n-au prea ajuns bani până acum şi, mai ales, să-l întrebe deschis ce intenţii are pentru prezidenţiale. „Vrem să ştim şi noi, şi nu numai aşa, pe surse. Ne întreabă oamenii în teritoriu”, ne-a explicat unul dintre parlamentari. Alţii vor să reclame că „s-a ales praful de amendamentele la buget pentru fiecare colegiu, în condiţiile în care n-a văzut nimeni niciun ban în primării”.

Ca să nu existe zâzanie, ieri s-au lipit şi senatorii. „Cu siguranţă vom merge şi noi. Am discutat la grup şi ne-am dat cu părearea referitor la noul program anticriză despre care vrem să vorbim şi cu domnul preşedinte”, spune viceliderul senatorilor, Toader Mocanu.

Ultima întâlnire a parlamentarilor PDL cu Băsescu a fost o serată dansantă la Poiana Braşov, în ianuarie, la care nu s-a discutat politică. De atunci, cei mai mulţi nu s-au mai văzut cu şeful statului decât la lansarea eurocandidaţilor, de la care Băsescu a plecat însă imediat după discurs.