Ungurii lui Viktor Orban ne cumpără țara. Afacerea cu 1290 ha de la Marghita

Ungurii lui Viktor Orban ne cumpără țara. Afacerea cu 1290 ha de la Marghita

Orban. Prieten apropiat al premierului ungar Orban Viktor și cel mai bogat om din Ungaria, Meszaros Lorinc, a cumpărat 1290 de hectare de teren arabil în România.

Orban. „Grupul de firme al lui Meszaros a creat un holding compus din firmele sale cu profil agricol. Holdingul Talentis Agro Zrt. a fost fondat în luna februarie a anului trecut de către Meszaros şi soţia acestuia Kelemen Beatrix. Recent, acestui holding i s-a alăturat şi firma Farmland Development SRL, înregistrată în România, cu sediul în oraşul bihorean Marghita, care are în proprietate 1290 de hectare de pământ. Talentis Agro Zrt. a cumpărat firma Farmland Development SRL pentru 8,35 milioane de euro. În urma tranzacţiei sediul firmei Farmland Development SRL a fost mutat în centrul municipiului Oradea, într-o clădire istorică. Fostul proprietar al firmei Farmland Development SRL a fost firma olandeză Van Den Heerik Agricola, fondată în anul 2006 de către Hendrik Van Den Heerik şi Huibers Van Den Heerik Neeltje Jacoba. Olandezii sunt în general destul de activi în piaţa agricolă din România”, scrie portalul maghiar 24.hu.

„Cariera în domeniul afacerilor al lui Meszaros a început în 2010 odată cu venirea la putere a partidului Fidesz, condus de Orbán Viktor. De atunci, Meszaros dintr-un instalator de gaze a devenit cel mai bogat om al ţării. O parte a presei maghiare susţine că Meszaros este de fapt un paravan, pentru că adevăratul proprietar al imperiului este chiar premierul maghiar. Cei doi sunt consăteni şi prieteni din copilărie. Meszaros a cumpărat majoritatea covărşitoare a presei maghiare asigurând astfel o medie prietenoasă pentru Orban.

Având în vedere persoana cumpărătorului nu este exclus ca tranzacţia să facă parte dintr-un program economic maghiar de anvergură. După cum este cunoscut, încă din anul 1999 la Şcoala de vară din Tuşnad Orbán Viktor a declarat că „dacă România va intra în declin (economic n. r.) o parte a ei trebuie să se dezvolte”. Această strategie se pare că este urmărită în prezent, având în vedere investiţiile masive ale statului maghiar în Transilvania. Potrivit portalului Atlatszo Erdeli, anul trecut guvernul maghiar a alocat o sumă record de 84 miliarde de forinţi (aproximativ 253.883.818 euro) pentru diferite organizaţii maghiare din Transilvania. În mare parte, această sumă a fost cheltuită pentru cumpărarea de imobile. Pe lângă acest sprijin, guvernul maghiar a promis anul trecut investiţii în Ţinutul Secuiesc în valoare de 77 milioane de euro, informează MTI, citat de Rador.

Ne puteți urmări și pe Google News