Ungaria se înarmează. Armata maghiară cumpără 20 de elicoptere de tip H145M

Ungaria se înarmează. Armata maghiară cumpără 20 de elicoptere de tip H145M

Ministerul Apărării din Ungaria a comandat 20 de elicoptere H145M, conform anunțului făcut de compania americană Airbus. Aeronavele militare dispun de noul sistem de gestionare a armamentului, de tip HForce.

 Împreună cu elicopterele, Airbus va asigura și un pachet extins de pregătire și suport. "Suntem onorați să putem fi de folos – din nou – Ministerului Apărării din Ungaria, pe care îl salutăm astăzi ca nou cumpărător al elicopterelor noastre H145M. Odată cu această nouă comandă, dezvoltăm și mai mult relația noastră excelentă și de încredere cu forțele armate maghiare, după achiziționarea a două transportoare militare de tip A319, anul trecut... ", a declarat Tom Enders, Directorul Executiv al companiei Airbus. Cu o greutate maximă la decolare de 3,7 tone, elicopterul H145M poate fi folosit pentru o gamă largă de sarcini, inclusiv pentru transport de trupe, în scopuri utilitare, de supraveghere, de salvare pe calea aerului sau pentru recunoaștere și evacuare medicală.

Escadrila maghiară de elicoptere va fi echipată cu un sistem rapid de frânghii, camere video de înaltă performanță, echipament de luptă împotriva incendiilor, protecție balistică, precum și cu un sistem electronic de contra-măsuri, care pot face față celor mai exigente cerințe operaționale. Sistemul HForce, proiectat de divizia Airbus Helicopters, va permite Ungariei să echipeze și să utilizeze aeronava cu un număr mare de arme balistice sau ghidate, de tip aer-sol și aer-aer.   Având două motoare Safran Arriel 2E, elicopterul H145M dispune și de un sistem complet digital de control al acestora (FADEC). Amprenta acustică deosebit de redusă face ca modelul H145M să fie cel mai silențios elicopter al clasei sale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News