Ce face Ungaria pentru maghiarii din afara granițelor și nu face România pentru români

Ce face Ungaria pentru maghiarii din afara granițelor și nu face România pentru români

Secretariatul pentru politici naţionale al Cancelariei prim-ministrului din Ungaria va aloca suma de 500 de milioane de forinţi (1,58 de milioane de euro) localităţilor înfrăţite şi proiectelor destinate tinerilor şi cercetaşilor, derulate în Ungaria, dar şi în teritoriile locuite de maghiari, în afara ţării.

Árpád János Potápi, secretarul de stat din  Ungaria responsabil pentru politicile naţionale, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă de la Budapesta, că cele două apeluri de proiecte au fost lansate anul trecut pe 20 noiembrie, cu un buget de 250 de milioane de forinţi fiecare (790 mii de euro). Puteau fi înscrise proiecte care au avut drept scop susţinerea colaborării localităţilor maghiare înfrăţite, precum şi a activităţilor de tineret şi de cercetaşi.

 

Potápi a subliniat importanţa concursului de proiecte privind localităţile înfrăţite, început în 2015, în special din perspectiva creării unor legături personale între comunităţile din Ungaria şi cele maghiare din afara graniţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Scopul este întărirea solidarităţii maghiare şi a relaţiilor maghiaro-maghiare în Bazinul Carpatic – a menţionat Árpád János Potápi, potrivit RADOR. La concursul de proiecte au putut participa localităţi din Ungaria şi administraţii judeţene, una sau mai multe localităţi maghiare de peste hotare pentru realizarea unor programe comune.

 

Datorită concursului de proiecte, în anii trecuţi, 260 de localităţi din Ungaria au luat legătura cu 300 de localităţi maghiare de peste hotare, fiind create şi consolidate relaţii. Majoritatea covârşitoare, 97% dintre proiectele sosite au avut succes, 349 din cele 359 au obţinut sprjin financiar. 65% dintre proiectele câştigătoare au sosit din Transilvania, 17% din Slovacia, 7,7% din Voivodina şi 7,4% din Transcarpatia – a adăugat, de asemenea, secretarul de stat.