Ungaria a acţionat întotdeauna în conformitate cu poziţia comună europeană referitor la sancţiunile împotriva Rusiei, a indicat marţi Ministerul de Externe ungar, ca reacţie la recentele comentarii ale premierului român Victor Ponta, informează agenţia de stat MTI, preluată de Agerpres.
Agenţia Reuters a relatat marţi că Victor Ponta, adresându-se jurnaliştilor străini acreditaţi la Bucureşti, a declarat că poziţia Ungariei faţă de Rusia reprezintă un motiv de îngrijorare şi ar trebui discutată la nivel european.
''Nu vreau să vorbesc despre un (stat) vecin, dar cred că poziţia Ungariei faţă de Rusia nu este un motiv de îngrijorare doar pentru România, dar ar trebui ca această chestiune să fie discutată la nivel european'', a spus prim-ministrul român.
Ministerul de Externe de la Budapesta a afirmat că Ungaria a acţionat întotdeauna în conformitate cu poziţia europeană, în pofida efectelor negative semnificative asupra economiei ungare, notează MTI.
Citând date ale Eurostat, Ministerul de Externe ungar a mai precizat că, în pofida sancţiunilor şi a embargoului, România a putut să-şi sporească exporturile către Rusia cu 5%.