Ungaria, cumpărată la bucată! Încă o palmă peste obrazul românilor. Au investit o avere

Ungaria, cumpărată la bucată! Încă o palmă peste obrazul românilor. Au investit o avere

S-a intrat în linie dreaptă pentru una dintre cele mai mari investiții la nivel de Uniunea Europeană.

Dar, totodată, și una dintre cele mai controversate, după cum reiese din povestea următoare. Gigantul german BMW va construi în Ungaria, lângă Debrecen, a doua ei uzină în țara vecină, însă a acceptat să dea drumul proiectului numai după ce Budapesta și-a vândut o „bucățică” din teritoriu!

Este vorba despre o parcelă de teren din apropierea oraşului Debrecen, anunță Agerpres, lot pe care BMW urmează să construiască o uzină de producţie în valoare de un miliard de euro! Actele de proprietate tocmai ce au fost înmânate constructorului auto german, ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, declarând că acum nu mai există niciun impediment în calea proiectului, iar lucrările de construcţie la uzina BMW pot începe.

Ungaria nu doar că și-a cedat din teritoriu ca să atragă compania BMW, dar a contribuit și cu 130 de miliarde de forinţi (388,4 milioane euro) la îmbunătăţirea infrastructurii de transport din jurul zonei industrial, la nord-vest de Debrecen. În plus, statul maghiar va cheltui alte 35 de miliarde de forinţi pentru dezvoltarea sistemului educaţional din Debrecen, deorece se dorește furnizarea de mână de lucru calificată companiilor din oraş.

Ne puteți urmări și pe Google News

László Papp, primarul din Debrecen, a descris investiţia BMW drept cea mai mare evoluţie din istoria oraşului. Maghiarii se așteaptă acum la noi oportunități de dezvoltare în mai multe domenii pentru această regiune și nu se are în vedere doar economia, ci şi turismul, educaţia şi infrastructura de transport rutier.

Deși a fost și România în cărți, BMW a ales, în august 2018, să deschidă a doua ei uzină de mașini din Ungaria, la mai puţin de 40 de kilometri de graniţa noastră. Constructorul auto german va investi un miliard de euro în fabrica de la Debrecen, care va avea o capacitate de până la 150.000 de unităţi pe an şi va crea peste 1.000 de locuri de muncă.