Am primit-o cadou, la propriu, de la un prieten marinar, într-un moment de cumpănă al vieții mele

Am primit-o cadou, la propriu, de la un prieten marinar, într-un moment de cumpănă al vieții mele

Mai înaltă ca mine cu puțin, blondă și cu niște picioare care-i plecau din amigdale, m-a făcut praf și pulbere de stele verzi pe pereți. Se întâmpla acu’ aproape zece ani, după ce mă lăsase nevasta, rămăsesem temporar fără job și, bașca, sărisem de patruj’ de ani de când făceam umbră pământului mai mult sau mai puțin degeaba.

Unde mai pui că dădusem și-n gambling, că stăteam mai mult pe la mesele de BlackJack, prin cazinouri, decât pe acasă, unde nu mă aștepta decât un șoarece cu care conviețuiam simbiotic.

Normal, onorariul ei pentru o noapte era de 500 de euro, da’ zgârcitu’ ăla mi-a achiziționat-o doar pentru două ore. Nu știu exact cu cât l-a facturat, da’ fata a stat all night long cu mine într-un hotel.

Și nu știu exact nici azi de care parte din mine i-a plăcut, da’ m-a plăcut. Și reciproca, da’ asta știu de ce. Ulterior, s-a dezvoltat o relație ciudată. Îi plăcea să-mi povestească despre clienții ei – pe care îi numea, cinic, „pacienți” – și mie, pervers, îmi plăcea s-o ascult.

Am aflat, atunci, niște chestii fabuloase. Știu, paregzamplu, că un nene politician, care se dă leopard la televizor, și apare-n public la brațetă cu diverse cuconeturi de jumătatea vârstei sale, e impotent sadea și că un actoraș cunoscut pentru aventurile sale la TV e homosexual. Era cu mine când vorbea cu ei la telefon. „Îi alinta, drăgăstos: „Târfa mea dragă”.

A vândut-o ca pe-o oaie

M-a dat pe spate, în schimb, o altă chestie. Oricine are o poveste. Da’ a ei era chiar de film. Fata, deși cu un comportament senzațional în societate, de femeie rafinată, cu o inteligență sclipitoare, fără niciun dezacord în exprimare și știutoare a fo trei-patru limbi străine – învățate oral – era semi-analfabetă.

Știa să citească, da’ de scris nu putea decât să tasteze pe telefon. Nu știa să scrie de mână. Pe undeva normal, că mi-a povestit că nu făcuse decât clasa I și jumătate dintr-a doua, când tac’su, un țăran bețiv dintr-un sat de pe lângă București, a vândut-o unui arab. Ca pe-o oaie. Avea opt ani.

Mi-a povestit că harapul nu și-a bătut joc de ea. A crescut-o până a devenit nubilă, după care a luat-o de nevastă, cu acte. În loc de semnătură, la starea civilă, fata a pus degetul mare muiat în tuș, că nu știa să se semneze.

Între timp a învățat să măzgălească ceva. Am văzut asta că mă ruga, din când în când, să-i completez formularele de la Western Union prin care primea bani de la diverși babalâci care o plăteau mai mult ca s-o privească decât ca s-o atingă.

„Te-ai îndrăgostit de mine și ai greșit!”

Da’, la un moment dat, a fugit de la arab, că ciuhapului îi plăcea s-o ardă cu mai multe deodată. Mi-a zis: „Mihnea, n-am o problemă s-o fac și cu femei și cu bărbați, în același timp. Numa’ că idiotu’ ăla le băga în patu’ nostru, cu lunile, până se plictisea de ele. Or io pot accepta multe, da’ nu să trăiesc în casă cu alta”. Și a fugit.

O vreme ne-am tot întâlnit. Odată, la un cazinou, a venit neanunțată prin spate și m-a sărutat după urechea dreaptă. În clipa aia parcă și ruleta s-a oprit și toată suflarea masculină s-a gândit la ce m-aș fi gândit și io.

Îi plăcea să vină la mine acasă, că o ascultam cu gura căscată. Îi făcea plăcere să mergem la crâșme de fițe și să plătească ea. Avea nevoie de un umăr și al meu părea solid. Atât doar că am ignorat sfatul unui prieten care știa de strania mea idilă, care mi-a băgat fluturi în stomac într-o perioadă în care credeam că acolo nu mai e loc decât pentru votcă.

Mai exact am început s-o sun când eram matol și să pun întrebări. „O tâmpenie”, mi-a zis amicu’: „N-o mai întreba nimic, că-ți spune ea totu’. Și n-o mai căuta când ești beat. Îi invadezi intimitatea!”. Evident, m-a durut fix la bască de sfaturile lui.

În doar câteva luni, mi-a zis: „Mihnea, noi rămânem prieteni, da’ atât. Eu, până la treizeci și ceva de ani trebuie să-mi găsesc un bărbat să mă întrețină. Și o femeie ca mine costă mult. Că după aia nu mă mai ia nimeni. Tu, nici dac-ai putea, n-o să stai cu mine, că știi prea multe. Te-ai îndrăgostit de mine. Aici ai greșit. Mă ții din treabă”. O mai văd, din când în când pe Facebook. Mai sună din an în paști și mă ține cu orele la telefon. Atunci iar îmi spune totul. Habar n-am de ce.