Ieri, după Consiliul European de la Bruxelles, acolo unde s-a negociat împărțirea fondului de peste 750 de miliarde de euro, Klaus Iohannis a anunțat că România a obținut un pachet de 80 de miliarde de euro. Astăzi, președintele României explică cum vor fi folosiți banii.
„Această sumă de 80 de miliarde se compune din două pachete bugetare. Primul, cel mai mare, se referă la bugetul multianual al UE din 2021 până în 2027. Fondurile europene pe care le-am avut și până acum. Pentru a putea atrage acești bani este nevoie de un concept, un plan național. La acest plan lucrăm de când este în funcțiune Guvernul Orban, e ca și finalizat. Planul va fi urmărit să ajungă la Comisie, ca să fim pregătiți din timp pentru a atrage banii europeni.
Al doilea pachet este un pachet foarte mare de 34 de miliarde de euro pentru România. Acești bani sunt, în principal, destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică, măsurilor de întărire a economiei, ca să își revină foarte repede după acest șoc provocat de pandemie. Acești bani trebuie consumați mai repede. Practic pentru a folosi acești bani, avem la dispoziție doar șase ani și o parte din acești bani este posibil să fie deja disponibili în acest an, în 2020. Și aici este nevoie să ne mișcăm rapid, fiindcă până în octombrie, trebuie să prezentăm Comisiei Europene Planul Național aferent acestui fond de repornire, de relansare, de întărire a economiei. Am început și pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni deja.
Continuăm și ce am făcut, practic, astăzi, într-o discuție foarte aplicată cu Guvernul, a fost să corelăm planurile, în așa fel încât să folosim bani europeni în cel mai eficace mod posibil, adică să folosim banii, în așa fel încât să aibă un impact major asupra economiei României, asupra sistemelor publice și, în final, asupra bugetului fiecărui român în parte. Asta a fost vestea bună pe astăzi”, a declarat, astăzi, Iohannis.
Iohannis: După negocieri complicate, România a obținut 79, 9 miliarde de euro
„Am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Iată că după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere am obținut pentru România o sumă impresionantă: 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene – negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.
Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este de asemenea foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru relaxare, pentru revigorare economică.
Repet: 79, 917 miliarde, deci 80.000 de miliarde de euro vom folosi pentru a pune în practică pe de o parte planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar pe de altă parte lucrăm de o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene pentru a primit fondurile pentru relansarea economică.
Iată deci că până acuma ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos, încă o dată: este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a declarat ieri Klaus Iohannis.