UNDE se relaxează Dragnea în acest week-end. CARE este locul de REFUGIU al lui Grindeanu, după căderea Guvernului

UNDE se relaxează Dragnea în acest week-end. CARE este locul de REFUGIU al lui Grindeanu, după căderea Guvernului

Liderul PSD, Liviu Dragnea s-a detașat de scena politică, după circa două săptămâni de scandal care au culminat cu demiterea premierului prin moțiune de cenzură. La rândul său, Sorin Grindeanu și-a găsit refugiu în acest week-end alături de familie.

Președintele PSD a plecat la pescuit în acest sfârșit de săptămână, informează Antena 3.

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni luni, iar duminică va fi o şedinţă a grupurilor parlamentare pentru a decide propunerea de premier cu care PSD va merge la Cotroceni, conform anunțului făcut de liderul social-democraţilor. El a precizat că are în vedere patru propuneri de "domni şi doamne" pentru această funcţie.

"În zilele următoare vom avea un Comitet Executiv Naţional şi duminică după-amiază – o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru a avea o discuţie finală atât cu structura politică şi statutară a partidului, cât şi cu colegii parlamentari care astăzi au votat moţiunea de cenzură, în aşa fel încât luni să mergem cu o propunere la preşedintele Iohannis", a spus Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce miercuri a fost demis prin moțiune de cenzură de către propriul partid, Sorin Grindeanu se va în afla în acest week-end la Timişoara, unde îşi va petrece sfârşitul de săptămână cu familia, potrivit News.ro

Primul-ministru demis pleacă sâmbătă la Timişoara şi se întoarce duminică seară în Bucureşti, pentru ca luni să fie la sediul Executivului pentru a-şi continua activitatea până când un nou Cabinet va depune jurământul de învestire la Palatul Cotroceni, în această perioadă Guvernul putând să emită doar acte cu caracter administrativ, fără ordonanţe de urgenţă.

După ce Guvernul Grindeanu a fost demis miercuri în urma moţiunii de cenzură adoptată de Parlament cu 241 voturi "pentru" şi 10 voturi "împotrivă". Executivul a devenit interimar, însă are puteri limitate, astfel că va putea să emită doar  acte cu caracter administrativ, fără ordonanţe de urgenţă.