Documentarul „Ultimul tango la München” promite să facă lumină în cazul „Goma - Tănase”, elucidând mistere nerezolvate peste un sfert de secol.
Unul dintre marile scandaluri care au depăşit curtea lui Nicolae Ceauşescu, în ultimul deceniu al regimului său, e subiectul unui documentar care anunţă dezvăluiri importante, „Ultimul tango la München”, în regia lui Alexander Nanau. Proiectul a primit cea mai mare finanţare - 380.000 de lei - la secţiunea documentar, la ultima sesiune a concursului Centrului Naţional al Cinematografiei. „Pe fundalul Războiului Rece al anilor ’80, documentarul tratează cazul conflictului dintre Nicolae Ceauşescu şi preşe dintele francez François Mitterrand, de clanşat aparent de ordinul lui Ceauşescu pentru asasinarea, la Paris, a scriitorilor români în exil Virgil Tănase şi Paul Goma”, explică producătorul Tudor Giurgiu, de la Libra Film.
Filmările vor începe anul acesta, producţia fiind asigurată de Libra Film, în colaborare cu Lichtblick din Germania şi Agat Films din Franţa, şi va fi gata de proiecţie în 2010. Scenariul întregii afaceri - decretată în acei ani „cel mai formidabil caz de spionaj”, „thriller din viaţa reală”, „o poveste demnă de James Bond” - e atât de complicat, încât nu a fost descifrat în totalitate nici până astăzi, lăsând cu generozitate loc speculaţiilor. În anii ’80, disidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma deveniseră, se pare, inamicii publici nr. 1 ai regimului de la Bucureşti şi primele ţinte de pe agenda serviciilor secrete. Stabiliţi la Paris din 1977, cei doi criticau perseverent dictatura din ţară, în emisiunile de la Europa Liberă şi BBC.
Dictatorul român a intervenit la Mitterrand
Pe lângă propriii agenţi, Ceauşescu a apelat în acei ani la faimosul terorist Carlos Şacalul, însă întreaga operaţiune a culminat, în 1982, cu apariţia în scenă a lui Matei Pavel Haiducu. Ofiţerul - pe numele său real Hirsch, fiu al unui demnitar român din anii ’50 - venise la Paris cu ordin de lichidare, se pare, direct de la Ceauşescu. Din acest punct, imaginea devine neclară. Haiducu le-a divulgat misiunea sa celor de la Direcţia Generală de Securitate Exterioară fran ceză şi împreună cu ei a pus la cale un plan de intoxicare, bazându-se pe promisiunea că va primi protecţie oficială.
Când Tănase a dispărut brusc, iar despre Goma s-a anunţat că a fost otrăvit, faptele au fost puse pe seama agenţilor lui Ceauşescu. Deşi garantase o ieşire publică în legătură cu acest caz, François Mitterrand n-a mai făcut-o; după cum au descoperit autorii documentarului, dictatorul român îl redusese la tăcere pe preşedintele francez. La nivel diplomatic, dar şi al serviciilor secrete, operaţiunea a declanşat un scurt război rece între cele două state.
„Am refuzat să ucid”
Filmul cu aparenţă de „roman poliţist” promite să facă lumină în această poveste. „Documentarea a necesitat un an de muncă, cu numeroase deplasări, interviuri şi investigaţii în arhive. Cer ce tările au dus la descoperirea ade văratului mobil al conflictului Ceauşescu-Mitter rand, ceea ce aruncă o lumină nouă asupra cazului şi ne permite să desluşim azi mistere rămase nerezolvate timp de peste un sfert de secol”, precizează Giurgiu. Documentarul include interviuri cu Paul Goma, Virgil Tănase, apropiaţii lor, jurnalişti, foşti securişti şi angajaţi ai serviciilor secrete franceze, precum şi imagini de arhivă.
După ce şi-a schimbat identitatea (în 1984, agentul dublu publicase şi o carte despre întreaga poveste, “Am refuzat să ucid”, care nu a fost tradusă încă în limba română), Matei Pavel Haiducu s-a mutat cu familia dintr-un oraş în altul, lucrând ca agent de vânzări, până în 1998, când a încetat din viaţă.
Nici Paul Goma, nici Virgil Tănase nu s-au mai întors în ţară. Asupra lui Tănase, a cărui legătură cu regimul a fost incertă, planează încă semne de întrebare. Într-o scrisoare publicată în EVZ, în toamna lui 2006, dramaturgul a recunoscut că a semnat un angajament cu Securitatea în facultate, pentru a putea fi reprimit la studii. În plus, imediat după Revoluţie, Ion Iliescu l-a pus pe fostul disident în fruntea Centrului Cultural Român de la Paris.
CARTE DE VIZITĂ
Alexander Nanau, stabilit în Germania din 1990
- Născut în Bucureşti, în 1979, regizorul Alexander Nanau trăieşte în Germania din 1990.
- A absolvit Academia de Film şi Televiziune din Berlin şi a lucrat ca regizor secund la mai multe filme de cinema şi de televiziune, unul dintre acestea fiind „Taking Sides” (2001), în regia lui Istvan Szabo.
- Între 2002 şi 2006 a colaborat cu Peter Zadek la câteva producţii teatrale şi de cinema, inclusiv la „Peer Gynt”.
- Proiectul „Ultimul tango la München” va fi realizat cu ajutorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
„Suntem înconjuraţi de denunţători”
Aceeaşi temă, a comunismului, abordează şi documentarul „Fratelui meu din exil”, de Anca Berlogea, o cronică a lumii staliniste în primii săi ani, văzută prin ochii Monseniorului Vladimir Ghika. |n 15 scrisori şi tot atâtea cărţi poştale trimise între 1948 şi 1952 fratelui său refugiat în Elveţia împreună cu Regele Mihai, Dimitrie Ghika - fost diplomat şi ministru de externe al României – preotul descrie cum lumea în care trăise luase brusc o faţă monstruoasă. Pornind de la această corespondenţă descoperită recent, regizoarea (sub numele Ana Boariu) a publicat anul trecut şi o carte, „Fratelui meu din exil: Epoca stalinistă în România în scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika – prinţ, preot şi martir” – semnată împreună cu Emanuel şi Mihaela Cosmovici. „Ne vedem rar: suntem înconjuraţi de denunţători şi de persoane eliberate din inchisoare cu condiţia să devină informatori – asta creează o atmosferă sufocantă. Apar panici subite, adesea fără motiv, pornind de la veşti false”, scrie monseniorul într-o epistolă din 1951. S-a stins la Jilava
„Tema care m-a interesat repetitiv, prin diferite proiecte pe care le-am finalizat anterior, a fost raportul dintre libertatea interioară a câtorva oameni şi persecuţia din timpul perioadei staliniste în România, în mod special împotriva Bisericii”, spune Anca Berlogea. |n 1952, Vladimir Ghika e arestat şi condamnat la trei ani de temniţă, după ce comuniştii îl găsesc vinovat de „complicitate la crimă de înaltă trădare”. Aproape trei ani a rezistat monseniorul chinurilor din puşcărie: în 1954 a murit la Jilava, la 80 de ani.
„Separarea celor doi fraţi, despărţiţi de Cortina de Fier, poate aduce o perspectiva dublă asupra situaţiei europene din perioada comunistă, văzută atât din est cât şi din vest”, explică regizoarea, care a început să documenteze subiectul încă din din 1999, când arhivele CNSAS nu erau întru totul deschise, însă abia în ultimii doi ani a găsit suficiente materiale.
„La familia de Briey, nepoţii lui Dimitrie Ghika, am reuşit să regăsesc în primăvara anului 2007 corespondenţa pierdută, menţionată în condamnarea tribunalului militar din 1953. 15 scrisori şi 15 c ărţi poştale redau atmosfera înspăimântătoare a anilor 48-52, instalarea progresivă a regimului totalitar”, descrie Anca Berlogea, impresionată de tăria spirituală şi luciditatea, dar şi de umorul monseniorului născut la Constantinopol şi şcolit la Paris şi Roma.
Dan Condurache, în rolul lui Ghika
Regizoarea finalizează deocamdată o variantă de 40 de minute a filmului, însă, pentru cea de 90 de minute, ar mai fi necesari 150.000 de euro pentru a filma câteva scene de reconstituire şi pentru a cerceta arhivele din străinătate. Câteva astfel de secvenţe au fost realizate, de probă, în 2005, cu actorii Dan Condurache - în rolul lui Vladimir Ghika - Andreea Bibiri, Gabriel Spahiu, Constantin Drăgănescu, Constantin Cojocaru, Florin Kevorkian şi Sorin Cociş. Documentarul produs de Signis România nu are finanţare de la CNC şi nici o televiziune nu s-a arătat deocamdată interesată de proiect.
„În versiunea de 90 de minute, filmul ar fi inclus şi analiza, prin prisma memoriilor diplomatice ale lui Dimitrie Ghika, a situaţiei care a condus la scindarea în două a Europei, începând cu mişcările muncitoreşti de la începutul secolului, izbucnirea primului război mondial, crearea URSS şi poziţionarea României în perioada interbelică”, detaliază regizoarea.