Poliția Capitalei a fost informată despre dispariția unui minor care a plecat de la o adresă din Sectorul 1 și nu s-a întors până în prezent. Tânărul de 17 ani se numește Florea-Ștefanov Răzvan și are 1,75 m, păr brunet, ten deschis și 65 de kg. La momentul dispariției, acesta purta pantaloni de trening negru de culoare gri închis, bluză de trening de culoare negru, pantofi sport multicolori.
Minor dispărut în Sectorul 1
Persoanele care dețin informații sau care l-au observat sunt rugate să contacteze de urgență Poliția Capitalei prin apelarea numărului unic de urgență 112.
„Astăzi, 11 decembrie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariţia unui minor, care a plecat de la o adresă din Sectorul 1 şi nu a mai revenit până în prezent. Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a minorului în cauză, acesta fiind dat în urmărire la nivel naţional. Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.
Minorul dispărut se numeşte FLOREA-ŞTEFANOV RĂZVAN, este în vârstă de 17 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime: 1,75 m, greutate 65 kg, păr brunet, ten deschis, a transmis Poliţia Capitalei.
Băiatul este diagnosticat cu tulburare de spectru autist (sindrom Asperger) și este dat în urmărire la nivel naţional.
Cum este îmbrăcat Răzvan
La data dispariţiei purta: pantaloni de trening negru de culoare gri închis, bluză de trening de culoare negru, pantofi sport multicolori.
Familia a făcut apel şi pe Facebook pentru găsirea adolescentului.
Mama sa anunţă că ultima dată tânărul a fost văzut în zona Universitate, pe 10 decembrie, în jur de ora 17:30.
”De atunci nu mai ştim nimic despre el. Este diagnosticat cu tulburare din spectru autist. (sindrom Asperger)”, a scris femeia pe Facebook.