Un tânăr a ajuns în comă din cauza unui accident grav de muncă

Un tânăr a ajuns în comă din cauza unui accident grav de muncă

Un bărbat de 30 de ani din Lugoj a ajuns de urgență la spital după ce i-a căzut un lemn în cap.

Tânărul era angajat la o societate care se ocupa de fasonarea lemnului și executa lucrări în pădure. Mai mulți colegi ai săi susțin că în timp ce munceau la doborârea unui arbore, o bucată de lemn i-a cazut colegului lor direct în cap, potrivit siteurilor locale de știri. Baiatul a fost luat imediat după accident și transportat la spitalul din Lugoj. Din nefericire starea de sănătate a muncitorului s-a agravat la câteva minute după ce a ajuns la secția de urgențe, astfel că medicii au hotarat să îl trimită imediat la Spitalul Județean din Timișoara. Primele examene medicale, efectuate de medicii specialiști lugojeni, au indicat faptul că băiatul a suferit o fractură craniană, care cu siguranță va necesita o intervenție chirurgicală. Având în vedere că bărbatul a fost rănit în urma unui accident de muncă, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș și politiștii au inceput o anchetă.