Dan Anghelescu, un tânăr clujean emigrat în USA, în 1984, este unul dintre cei mai apreciaţi studenţi din cadrul Universităţii Harvard. Născut în noiembrie 1978, la Cluj-Napoca, şi-a continuat şcoala primară în San Jose, California.
La sfârşitul clasei a VI-a în cadrul unui teste susţinut de toţi elevii din America a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate, care a atras şi atenţia Universităţii din Hopkins.
La doi ani de la acest eveniment, la îndemnul surorii sale mai mari, Delia, Dan a fost înscris în clase cu un nivel avansat. Astfel, a ajuns la o clasă avansată în matematică.
Cu timpul, nivelul său de cunoştinţe l-a depăşit pe cel al clasei. Tot în această perioadă a început să obţină şi premii: la fizică, ştiinţe sociale, chiar şi poezie.
A participat la un concurs de poezie organizat în San Jose, cu trei poezii, obţinând locul I şi un premiu de 700 dolari. În momentul în care a trebuit să decidă cu privire la viitorul său academic, a ales cercetarea genetică. A intrat la Facultatea de Microbiologie Moleculară – Genetică din Berkeley fără nici o dificultate, cu un GPA de 4,4 şi a absolvit "magna cum laude" afirmându-se în lucrările de cercetare.
A lucrat timp de un an de zile la un institut de cercetări din Emerville, afiliat la Universitate UC San Francisco, unde a studiat "The Biochemical Process of Alcohol Addiction in Cell" (Procesul biochimic al dependenţei alcoolice în celule), sub conducerea unei românce, Dr. Anastasia Constantinescu.
În competiţie, pentru un loc la facultate
Următorul pas a fost să aplice la facultăţile de medicină. Cu toate că avea un GPA bun, acest proces s-a dovedit a fi destul de complicat. A aplicat la 15 centre universitare, însă a fost refuzat. Unul dintre acestea, Universitatea Albert Einstein din New York, l-a respins pe motiv ca avea deja prea mulţi studenţi de la universitatea din Berkeley.
Primul răspuns pozitiv a venit din partea Chicago University. Anul I la medicină a fost un dificil, ca şi restul anilor de altfel. În primul rând a fost acomodarea cu frigul. Întrucât venea din California, din Bay Area, nu mai era obişuit cu perioadele friguroase. Prima oară când a nins în Chicago şi-a sunat mama la telefon şi, neştiind prea bine româneste, i-a spus mamei: "Mamă, aici plouă alb, aşa frumos...". Medicina l-a învăţat însă să studieze cu adevărat.
La Berkeley învăţa, dar totul se baza pe raţiune. Niciodată n-a învăţat pe dinafară, ci doar raţional. La medicină trebuia şi una şi alta. După trei săptămâni, a venit perioada de rotaţie, la morgă. Acolo mirosea a formol şi la început i-a fost rău. Trebuia să înveţe enorm şi să suporte şi mirosul de formol, care rămânea în haine şi în pori. A trebuit să facă disecţii pe cadavre.
Anul I nu a mers grozav, dar a mers. Anul doi a mers mult mai bine. Anul trei, când a trebuit să-şi folosească şi raţiunea, plus cunoştinţele acumulate, a mers foarte bine. Trebuia să facă rotaţii la diverse spitale. Şi-a ales spitale renumite de peste tot: spitalul din Norwalk (care era afiliat cu Universitatea Yale), Spitalul din San Jose (Valley Medical – California), Spitalul din Santa Barbara (California).
Pacienţii îl iubeau foarte tare şi de multe ori îl cereau exclusiv “pe doctorul tânăr”. Bătrânii şi copii îl iubeau cel mai tare, fiindcă ştia să discute cu toţi. Le explica raţional boala şi opţiunile pe care bolnavii le aveau. Toţi profesorii, mai ales cei de la Universitatea din Yale, l-au calificat cu "excepţional", unii spunând că a fost cel mai bun student pe care l-au avut vreodată.
I-au admirat seriozitatea cu care învăţa şi modul cum se ocupa de pacienţi. Fiecare doctor cu care a lucrat dorea să-i urmeze propria specializare: psihiatrie, ginecologie, etc.
O carieră în radiologie Surpriza cea mare a venit în momentul în care Dan, a decis să combine dragostea pe care o avea faţă de medicină, cu dragostea lui din copilărie, computerul, alegând o carieră de doctor radiolog. A fost o dezamăgire destul de mare pentru unii profesori, care au afirmat că este păcat ca cineva cu atâta talent pentru medicină şi dragoste pentru oameni, să devină radiolog, unde contactul este cu doctorii, mai puţin cu pacienţii.
Au urmat astfel interviurile la radiologie. Spre surprinderea tuturor, la Radiologie şi Dermatologie erau cei mai mulţi candidaţi. Peste
tot erau între 3-4 locuri la câte un spital care primea rezidenţi şi între 300-800 de candidaţi pe aceste locuri. Dan a intrat la Spitalul din Buffalo – New York.
Între timp trebuia să termine primul an de residenţă generală (internatul). L-a făcut la două din spitalele cele mai mari din Chicago: Cook County şi Rush. Ca întotdeauna la început a fost greu, cu gărzile de noapte la 3-4 zile, de câte 36 de ore încontinuu, fără somn.
Anul următor a început residenţa la Buffalo, New York. Toată lumea ştia că radiologia este foarte grea. Era ca şi cum ai fi făcut o nouă facultate de medicină. Trebuia să citească enorm şi să mai înveţe în plus doi ani de fizică cuantică, din care trebuia dat un examen. La început a fost greu, dar mai pe urmă s-a calificat printre cei mai buni studenţi.
Următorul pas, Universitatea Harvard Un profesor de-al lui, care a terminat la Harvard, l-a sfătuit să aplice la unul din spitalele Harvardului. Dan nu credea că acest centru universitar îl va primi vreodată, din teama că era cea mai bună universitate din lume şi erau acolo numai oameni de o valoare excepţională, mulţi dintre ei adevărate genii, cu care nu îndrăznea să se compare.
Totuşi, pe lângă Cleveland, San Diego, UC Pennsylvania, şi-a încercat norocul şi la Harvard. Dosarul său a fost admis, iar din acest an a început cursurile la Harvard.
La început, profesorul care era coordonatorul grupului de radiologi, îl privea cu suspiciune şi îl chestiona tot timpul. Dupa vreo două luni, pe toţi din anii II - III - IV de rezidenţă i-a supus unui examen neanunţat, prin care voia să vadă cât sunt de pregătiţi. Le-a dat subiecte grele şi două ore pentru a le rezolva. Dan a învăţat mult.
În două săptămâni, Dan citise trei cărţi, a câte 300 pagini fiecare. Astfel că într-o jumătate de oră a terminat testul. Profesorului nu i-a venit să creadă. A citit lucrarea lui Dan în faţa tuturor studenţilor prezenţi. După jumătate din lucrarea citită, a spus: “Se pare că ai răspuns bine la întrebări”.
Dupa cealaltă jumătate, i-a declarat: “Nimeni din anul doi de rezidenţă, şi poate nici din anii mai mari, nu a făcut aşa de bine la examenul acesta. Felicitări!”
Doar atât, însă a fost suficient ca a doua zi toţi să afle că Dan a trecut cu bine examenul şi profesorul l-a lăudat. Din acel moment a avut încredere deplină în el.
Sursa articolului, ziarul Mioriţa USA