Un STUDENT INDIAN a MURIT în timp ce încerca să EVADEZE. Doi ROMÂNI l-au JEFUIT și l-au SECHESTRAT. News alert

Un STUDENT INDIAN a MURIT în timp ce încerca să EVADEZE. Doi ROMÂNI l-au JEFUIT și l-au SECHESTRAT. News alert

Doi români au jefuit și sechestrat un cetățean indian. Victima a încercat să scape din locuința unde era ținut de agresori, dar nu a reușit, pierzându-și viața în urma acestei tentative.

Cei doi bărbați care l-au reținut în mod ilegal pe cetățeanul indian au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, potrivit Mediafax.

 

Studentul indian, înmatriculat la Universitatea Spiru Haret din Capitală, a ieșit pe balconul imobilului și a încercat să treacă, prin exterior, la o altă fereastră, conform Libertatea. Evadarea lui s-a terminat tragic, după ce acesta a căzut de la 14 metri înălțime.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primului agresor este acuzat de tâlhărie și lipsire de libertate urmată de moartea victimei, iar cel de-al doilea român implicat este acuzat de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal.

„Din probele administrate până în prezent, a rezultat că la data de 06.05.2018, după o racolare prealabilă, în locuința lor din București, sector 4, inculpații S.C.S. și M.G.A. au deposedat-o prin violență pe victima S.A.S., cetățean indian în vârstă de 23 de ani, de bunurile pe care aceasta le avea asupra sa, respectiv suma de 50 de lei și un port-document cu carduri.

La un moment dat, inculpatul S.C.S. a ieșit din locuință pentru a cumpăra bunuri cu cardul sustras de la victimă, lăsându-l pe inculpatul M.G.A. să o păzească. La scurt timp, inculpatul S.C.S. a revenit, exact în momentul în care cetățeanul indian, profitând de faptul că în locuință rămăsese un singur agresor, a ripostat și a încercat să scape. Astfel, a ieșit în balconul locuinței și a încercat să treacă prin exterior la altă fereastră. În aceste împrejurări victima a căzut de la 14 metri înălțime, decedând câteva ore mai târziu”, transmit procurorii care orchestrează cazul, într-un comunicat de presă.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.