Un spaniol care a ucis un român, condamnat la 22 de închisoare. Va plăti și despăguri familiei

Un spaniol care a ucis un român, condamnat la 22 de închisoare. Va plăti și despăguri familiei

Jose Torres, cunoscut sub porecla de „El Paletas”, a fost condamnat la 22 de închisoare pentru uciderea unui cetățean român.

Tragicul eveniment a avut loc la 1 ianuarie 2018, în orașul Alguazas din Murcia, la scurt timp după șase dimineața, pe strada San Luis, după o ceartă între un grup de români și un grup de romi spanioli. Jose Torres a fost, astfel, condamnat pentru omor și pentru o altă infracțiune, de deținere ilicită de arme, la care trebuie să se adauge plata unei amenzi de 2.700 de euro pentru o infracțiune de daune, scrie La Verdad.

Președintele juriului popular care a judecat faptele a hotărât ca despăgubirile să fie de 112.000 de euro pentru văduvă și 130.000 pentru cei doi copii. Această sentință a fost stabilită după ce juriul popular, la emiterea verdictului de marți trecute în orașul Justiției din Murcia, l-a găsit vinovat pentru uciderea românului, potrivit ziarulromanesc.ro.

Victima a fost împușcată fără să fi avut vreo șansă de apărare. Juriul popular nu a considerat credibilă versiunea de apărare a lui „El Paletas”, care în timpul dezbaterii a declarat în mai multe rânduri că a tras focurile fără a viza o persoană sau un loc anume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asasinul este un spaniol de 27 de ani, de etnie „gitana”, dintr-un clan foarte cunoscut la nivel local, cu multiple antecedente, care a fugit de la locul faptei. Apoi s-a predat, la sediul Gărzii Civile, unde s-a prezentat însoțit de tatăl său și fratele său.

În ceea ce privește originea luptei, primarul din Alguazas a subliniat că familia română s-a certat cu cea a lui José T. C. în noaptea de Revelion, pentru lovirea unei mașini, fără consecințe suplimentare sau vătămare corporală, notează sursa citată. Mașina condusă de Jose, un Seat Leon, s-a ciocnit la 2 noaptea cu un Audi A6 condusă de un român. Incidentul a mobilizat numeroase forțe ale poliției și părea că situația se calmase. Cearta a avut ca rezultat însă o tragedie.

După crimă, familia românului a decis să părăsească acel cartier, de teama represaliilor. (FOTO: ziarulromanesc.ro)