Editura Evenimentul si Capital

Un senator și un avocat cercetați de procurorii DNA pentru fapte de coruție

Autor: | | 0 Comentarii | 1533 Vizualizari

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 decembrie 2017, față de inculpatul Ilie Niță, senator în Parlamentul României și a avucatului sucevean, Florin Ivanovici.

Conform unui comunicat al DNA:

NIȚĂ ILIE, senator,este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

- evaziune fiscală.

Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 8 noiembrie 2017, față de inculpatul

IVANOVICI FLORIN, avocat în Baroul Suceava și practician în insolvență, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2017, inculpatul Niță Ilie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat în fapt atribuțiile de administrare și control a unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană. Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență, din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar.

În acest context, în perioada 26.04.2013 - 27.09.2017, inculpatul Ivanovici Florin, în calitatea menționată mai sus, la instigarea inculpatului Niță Ilie, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că:

- nu a condus întreaga activitate a societății comerciale respective,

- a tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condițiile în care activul societății se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncționale, iar procedura nu este încheiată nici în prezent,

- nu și-a precizat poziția de a menține și executa sau de a denunța un contract de parteneriat public privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă și o unitate administrativ teritorială, despre existența căruia avea cunoștință.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI