Alina Gorghiu îl desființează pe Ion Iliescu. „Surprize, surprize!”

Alina Gorghiu îl desființează pe Ion Iliescu. „Surprize, surprize!”

Alina Gorghiu a postat un mesaj dur pe contul de Facebook, îndreptat către fostul președinte al României, Ion Iliescu, demisionar de la IRDD.

Ion Iliescu a demisionat de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD), după ce cinci parlamentari de la PNL și unul de la USR au pus bazele unui proiect de lege ce viza desființarea acestei entități.

Alina Gorghiu, senator PNL, a comentat într-un mesaj postat pe contul deFacebook decizia luată de fostul președinte al României din perioada 1990-1996 și 2000-2004.

Ion Iliescu, aspru criticat de Alina Gorghiu, după decizia de-a demisiona

„Surprize, surprize cu Ion Iliescu!

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu vine, pleacă! Și-a dat demisia de la Institutul revoluției romane. O reacție la propunerea legislativă pentru desființarea acestui institut, pe care am inițiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel și Cupșa Ioan. Un gest tardiv și cinic față de cei care așteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu și-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovații și vinovățiile pentru victimele de atunci”, a scris Alina Gorghiu pe rețeaua de socializare.

„Este mai mult decât suficient pentru a înțelege că desființarea IRRD este obligatorie”

„Dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcție care i-a adus mulți bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în "Dosarul Revoluției". Dacă adăugăm și neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curții de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înțelege că desființarea IRRD este obligatorie.

De aceea, am încredere că inițiativa legislativă pentru desființarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989”, a mai transmis Alina Gorghiu, legat de această decizie.

Decizie radicală luată de Ion Iliescu. PNL l-a lăsat cu o singură opțiune. Și a semnat

Istoria secretă. Viața ascunsă a lui Ion Iliescu. Este văr cu bulibașa din Sibiu și a avut trei frați