Scandal la DNA Oradea. Un nou caz de poliţie politică dezvăluit de “Lumea justiţiei”. Avocatul Răzvan Doseanu şi clientul acestuia, fostul şej al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, interceptaţi

Un scandalos caz de la Oradea este legat de activitatea DNA. Ancheta realizată de site-ul „Lumea Justiţiei”, bazată de documente, arată felul în care DNA Oradea a pus sub urmărire pe avocatul Răzvan Doseanu şi pe clientul acestuia, fostul şej al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss.

Şi asta în condiţiile în care Kiss fusese trimis în judecată tocmai de DNA. Ca atare, autorii anchetei subliniază că, practic, a fost călcată în picioare confidenţialitatea de care ar trebui să se bucure avocatul şi clientul său.

“Sunt acte evidente de poliţie politică, în opinia noastra, care în mod normal ar trebui să atragă cel puţin excluderea din magistratură a procurorilor DNA care au conceput această ticaloşie, dacă nu chiar şi anchetarea lor penală.

Toate aceste nenorociri au ieşit la iveală vineri, 23 noiembrie 2018, când avocatul Răzvan Doseanu, coordonator al Societăţii profesionale de avocaţi Doseanu & Asociaţii, a primit acasă din partea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie ordonanţa de clasare din dosarul în care fusese declanşată urmărirea penală in rem pentru luare de mită, complicitate la luare de mită, dare de mită şi spălare de bani. Un dosar despre care Răzvan Doseanu habar nu a avut”, noteaază jurnaliştii de la „Lumea Justiţiei”.

Mai mult decât atât, scriu cei de la www.luju.ro, sub monitorizare au fost şi judecătorul Antik Levente Farcas, de la Curtea de Apel Oradea, dar şi soţia acestuia, Cristina Antik. 

“Inadmisibil, toţi subiecţii au fost filaţi inclusiv în spaţiile private, ceea ce înseamnă că DNA a plantat microfoane şi camere video nu doar în birourile avocatului Doseanu, judecătorului Antik şi şefului CJ Bihor Oradea, dar şi în locuinţele acestora, de ce nu poate chiar în dormitoare sau în băi, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Toni Greblă”.

Primind deci ordonanţa de clasare, avocatul Răzvan Doseanu a aflat că a făcut obiectul unei supravegheri din partea DNA, monitorizat astfel timp de două luni.

Atât faţă de el, cât şi de clientul său, Alexandru Kiss, şi faţă de judecatorul Levente Antik de la CA Oradea, şi soţia sa, Cristina Levente, fuseseră luate o serie de măsuri, precum

-interceptarea comunicatiilor;

-localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice;

-supravegherea video, audio sau prin fotografiere, pe momente operative;

-supravegherea audio-video, in mediul ambiental;

-patrunderea in spatiul privat pentru activarea/dezactivarea mijloacelor tehnice.

“Măsurile au fost aprobate de Curtea de Apel Bucureşti în 4 februarie 2016, pentru 30 de zile, fiind prelungite apoi pentru alte 30 de zile, în 4 martie 2016. Filarea şi supravegherea a fost cerută de DNA - Structura centrală, pentru ca ulterior dosarul să fie declinat la DNA Oradea. În ceea ce priveşte acest aspect, în opinia noastră nu avem de-a face decât cu o şmecherie. Şi anume, credem că de fapt măsurile de supraveghere au fost cerute de DNA Oradea, dar prin intermediul DNA Central, astfel încât să nu “respire” cumva vreo informaţie despre operaţiunea de poliţie politică, în timp ce, repetăm, avocatul Doseanu şi clientul său, Alexandru Kiss, erau interceptaţi de DNA chiar în timp ce se judeca dosarul în care parchetul anticorupţie îl trimisese în judecată pe Alexandru Kiss cu un an înainte, în 2015”.