Editura Evenimentul si Capital

Un scandal mare cât China. Interpol, victimă colaterală în luptele pentru putere de la Beijing

Autor: | | 0 Comentarii | 1640 Vizualizari

Şeful demisionar al Interpol, Meng Hongwei, viceministrul chinez al Securităţii Publice, face, potrivit Beijingului, obiectul unei anchete pentru corupţie în China, fi ind acuzat că ar fi ”acceptat mită”. Beijingul are o politică extrem de drastică în privinţa ofi cialilor corupţi.

Meng a „acceptat mită şi este suspectat de încălcarea legii”, susţine, într-un comunicat, Ministerul Securităţii Publice, fără însă a face precizări cu privire la acuzaţii.

Comunicatul este prezentat ca un raport al unei reuniuni organizate în celula Partidului Comunist Chinez (PCC) din cadrul Ministerului Securităţii Publice (Poliţie), transmite Agerpres. Textul nu precizează dacă acuzaţiile formulate împotriva lui Meng datează din perioada funcţiilor sale ministeriale sau din perioada în care a deţinut funcţia de şef al Interpol.

Război intern în Partidul Comunist Chinez

Anunţul a avut efectul echivalent al arestării lui Strauss-Kahn, la New York, când era directorul Fondului Monetar Internațional. Statutul de polițist șef al planetei al lui Meng nu l-a apărat de puterea chineză și nu a speriat autoritățile comuniste de la Beijing, scrie H.D. Hartmann, în publicaţia Defense Romania.

În încercarea de a clarifica sensul acțiunii și decizia arestării, sursele chineze s-au activat și au lansat pe piață ipoteza că Meng ar fi fost un discipol al fostului sef al securității interne chineze, celebrul Zhou Yongkang, condamnat la inchisoare pe viață, în anul 2015, pentru acuzații de corupție. Meng este prima personalitate chineză publică internațională de rang înalt acuzată de către nou înființata comisie națională de supraveghere, creată în martie anul acesta cu scopul precis de a centraliza sub conducerea leadership-ului comunist chinez întreaga luptă anticorupție.

În același timp, analiștii susțin ca arestarea lui Meng echivalează deja cu o decizie de condamnare, știindu-se că sistemul judiciar chinez nu vede cu ochi buni o detenție preventivă a acuzatului. Sunt „păcatele anterioare” care l-au condamnat pe Meng, susține o sursă chineză, codul folosit indicând o situație juridică și politică deja hotărâtă și greu de schimbat în cazul acestuia, continuă sursa citată.

China, solicitată să dea explicaţii

Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei, Meng Hongwei, a anunţat săptămâna trecută secretarul general al Interpol Juergen Stock. „Secretariatul general al Interpol aşteaptă cu interes un răspuns oficial de la autorităţile chineze în legătură cu preocupările privind soarta preşedintelui” Meng Hongwei, se menţionează în mesajul difuzat pe Twitter. Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China. Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI