Un sat din Vâlcea, izolat din cauza ploilor

Satul Amzulești a rămas izolat după ce peste 100 de metri de drum care îl lega de orașul Berbești s-a scufundat din cauza ploilor. 50 de oameni printre care și 8 copii așteaptă ajutorul autorităților.

Dumul a fost pur și simplu înghițit de o râpă ivită din cauza alunecărilor de teren. Ploile au săpat în zonă astfel încât s-au format și gropi adânci de 15 metri.

Satul stă pe un zăcământ de cărbune din care s-a exploatat intens până în 2006, potrivit RTV.

Primele alunecări şi prăbuşiri de terenuri în zonă au apărut în 2011. Exploatarea Minieră Berbeşti a ales să dea un milion de euro pentru strămutarea populaţiei şi nu să facă lucrări de consolidare a drumului pentru care ar cheltui peste două milioane de euro.

Comitetul pentru Situţaii de Urgenţă monitorizează atent zona.