X

Un şarpe a îngrozit populaţia dintr-o comună tulceană. Dimensiunile impresionante ale reptilei uriaşe

Autor: Ionescu Lucian / Data publicarii: 31-07-2019 20:07

Un localnic din comuna Peceneaga, judeţul Tulcea a prins în curtea sa un şarpe de 3 metri şi care cântărea peste 20 de kilograme.

Şarpele a fost găsit într-un cuptor din curtea bărbatului. Speriat de reptila uriaşă, bărbatul a chemat mai mulţi vecini în ajutor. Înarmaţi cu sape şi lopeţi, acestia au reuşit să omoare şarpele.

La aflarea veştii, reprezentanţii organizaţiei „Animal Society“ au spus că vor sesiza autorităţile deoarece reptila era una foarte rară, fiind pe cale de dispariţie.

În urma comentariilor voastre, am vorbit cu specialişti care ne-au confirmat că într-adevăr şarpele din imagini nu este Elaphe sauromates (balaur dogrobean), ci Dolichophis caspius (şarpele rău). Ce e important însă este că AMBELE sunt specii protejate. Drept urmare, asociaţia noastră se va adresa autorităţilor în zilele ce urmează.”

Potrivit reprezentanţilor „Animal Society” mărimea şarpelui ar fi mai mare decât al altei reptile descoperită în anul 1901 la Cernavodă, care a avut 2,6 metri

În țara noastră mai sunt doar 100 de exemplare din specia elaphe sauromates, șerpi văzuți tot mai rar, în general pe raza județelor Tulcea, Vrancea, Buzău şi Galaţi.

Organizația „Animal Society” spune că acest șarpe nu atacă oamenii: „O mai spunem o dată: şerpii NU sunt răi şi nici măcar nocivi. Iar balaurii, la fel ca multe lucruri pe care ni le imaginăm şi de care ne temem, nu există”, potrivit fanatik.ro