Un român trăia din ajutor social și deținea 139 de mașini. Cum au descoperit autoritățile această anomalie

Un român trăia din ajutor social și deținea 139 de mașini. Cum au descoperit autoritățile această anomalie sursa: arhivă EVZ

Un român era înregistrat pentru ajutor social, dar deținea, teoretic, un număr impresionant de mașini.

Un român care trăia din ajutor social a dat naștere unei situații uluitoare în Italia, pentru că deținea, teoretic, 139 de mașini. Toate autovehiculele erau înregistrate pe numele său. Și asta în condițiile în care bărbatul nu avea niciun venit declarat. Acest caz a atras atenția autorităților din peninsulă, care au demarat o anchetă ce l-a vizat pe cetățeanul român. Mașinile se află răspândite prin toată țara, iar acum, oamenii legii au făcut o solicitare urgentă.

Un român care își ducea existența din ajutor social și era „proprietar” a 139 de mașini

Polițiștii au cerut ca automobilele să fie scoase din registrul public. Totodată, românul este cercetat în stare de libertate, iar lui i-a fost suspendat ajutorul social. După cum informează jurnaliștii de la gazetaromaneasca.com.

Românul respectiv sa fost oprit la un control de rutină al Poliției Rutiere din localitatea Martesana. Oamenii legii au descoperit că mașina pe care o conducea avea numere false de înmatriculare. A ieșit la iveală și faptul că primea din partea statului italian venitul minim garantat, de mai multă vreme. Beneficiu care i-a fost stopat între timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anchetatorii cred că e vorba despre „maşini-fantomă”. Ce sunt vândute pe piaţa neagră după ce au fost înmatriculate pe numele unui „om-marionetă”. Astfel de vehicule sunt folosite apoi în comiterea diverselor infracţiuni, precizează sursa citată.

La ce infracțiuni pot fi folosite aceste „mașini-fantomă” cu numere de înmatriculare false. Ce sancțiuni riscă românul

Astfel de mașini pot fi folosite pentru evitarea plății asigurărilor și a impozitului rutier, a sancțiunilor prevăzute de Codul rutier, a taxelor de pe autostrăzi, dar și pentru comiterea oricărei opriri a infracțiunilor, cum ar fi jafurile. Românul va răspunde în fața legii pentru înmatriculare fictivă a vehiculelor, fals în acte publice, fraudă împotriva statului.

Pe de altă parte, polițiștii italieni l-au trimis în judecată pentru încălcarea prevederilor privind venitul de cetățenie, ceea ce a dus la revocarea subvenției.