Un român dintr-un clan de mafoți spanioli își toarnă camarazi interlopi la poliție

Un român dintr-un clan de mafoți spanioli își toarnă camarazi interlopi la poliție

Anchetele Procuraturii din Roma au dus la arestarea a 32 de exponenți ai clanului Spada din Ostia, cu acuzația de asociere mafiotă

La clan a fost afiliat și un român, Paul Donciu, care a executat câteva atentate în numele clanului. Acum românul este colaborator al justiției și a povestit cum executa acele atentate și ce crime au comis membrii clanului, informează Gazeta Românească. În 2011, clanul Spada, zis al „țiganilor” s-a impus ca mafie la Ostia cu un dublu omor. Potrivit acuzării, cei care au ordonat acea dublă crimă sunt Carmine Spada, zis Romoletto, și fratele său Roberto. Cei care au folosit efectiv pistoalele și au tras au fost Ottavio Spada și egipteanul Nader Amna Saber Abdelgawad. În acel atac a dat o mână de ajutor și Ruben Nelson Alvez Del Puerto, uruguayan, gardă de corp al lui Roberto Spada. Violența este un sistem. Controlul teritoriului trebuie să fie afirmat prin orice mijloace. Cu acele focuri de armă trase în plină zi și cu fața descoperită, au pus mâna pe oraș.

Împușcături, bătăi și șantaje

La pământ au rămas Giovanni Galleoni, alias „Baficchio”, și mâna sa dreaptă „Sorcanera”, Francesco Antonini. Erau moștenitorii bandei din Magliana. Spada i-au ucis și le-au luat locul. Însă nu a fost de ajuns să monopolizeze traficul și să aibă o zonă în exclusiva lor disponibilitate. Obiectivul era să meargă dincolo de violența de stradă. Să ocupe sfera economică, să se infiltreze în structura politică și administrativă. Iar Ostia, deja prizonieră a unui Municipiu care apoi va fi dizolvat din cauza mafiei, este terenul fertil pentru a o face. Mai ales după ce au fost arestați capii clanului Fasciani în iulie 2013, ascensiunea clanului Spada a fost de neoprit. La început e strada, traficul cu echipe care fac ture de cinci ore retribuite cu 100 de euro pe zi, bătăile, șantajele, apoi, odată obținut monopolul, odată îmbogățiți, au intrat în afaceri: achiziții de stabilimente balneare sau de licențe de siguranță publică pentru săli de jocuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vin să te caut… o iau pe mama ta”

Pe teritoriul lor, toți plătesc taxă de protecție: proprietarul de bar, mecanicul, vânzătorul de fructe, veterinarul. Și chinezii. În jur de jumătate din încasarea lunară. Fac cămătărie. Dau împrumuturi cu o dobândă medie lunară de 60%. Chiar și la casa de bătrâni. Și când cineva nu plătește sosesc raidurile punitive: „Vin să te caut… o iau pe mama ta, pe tatăl tău, vin unde dracu’ stai, nu te juca cu mine… Îți rup toate coastele. Iau cleștii și îți smulg dinții”.

Alte dezvăluiri ale românului

Ottavio Spada, zis Maciste, a luat de gât un fost angajat al Pompierilor și i-a amintit că: ”Rahatule, tre să te grăbești să-mi dai banii, ai înțeles? Eu trăiesc din munca asta!”. Încasează la barul Amigos, în jurul zilei de 27 a lunii. O datorie de 10.000 de euro la o distanță de numai o săptămână crește cu 1.500 de euro. Pentru împrumuturi de peste 2.000 de euro trebuie să se obțină autorizarea lui Ottavio Spada, care dispune de fonduri. Altfel dobânzile cresc prea mult și debitorii devin insolvabili. Amenințările și violența sunt regula pentru a obține ceea ce vor. Știu să bată dur și au făcut o afacere din asta. De-o parte ucigași și traficanți în subordinea lor, de celalaltă se strâng legături cu ”zona gri” și cu politica. Utilizează numele altor persoane și gestionează săli de jocuri, închiriază aparate. Le impun barurilor. Când sunt arestați îi înlocuiesc frații în administrare și când sunt arestate persoanele de care se folosesc caută altele.