Singurul român care a fost condamnat la moarte în SUA, Gabby Tennis, a scăpat de această pedeapsă. El va face însă închisoare pe viaţă pentru uciderea unui veteran de război. În anul 2003, Gabby Tennis, atunci în vârstă de 23 de ani, a ucis un veteran de război. Victima sa de 91 de ani a fost bătută, iar pe corpul acesteia s-au găsit urmele tălpilor ucigaşului. Publicaţia americană "South Florida Sun-Sentinel" relata aseară că procurorii şi avocaţii apărării au încheiat o înţelegere, cu doar câteva ore înainte ca juriul să dezbată dacă românul va trăi sau va fi condamnat la moarte prin injecţie letală.
Românul a acceptat să renunţe la dreptul său de a face apel în instanţă, pe viitor, în cazul său, motiv pentru care şi procurorii au acceptat schimbarea sentinţei. Astfel, Gabby Tennis îşi va petrece restul vieţii în închisoare.
La un pas de eliberare Arestat la câteva luni de la comitarea crimei, americanul de origine română a fost condamnat, în 2005, la moarte. Însă a fost la un pas de a fi eliberat, pe motiv de viciu de procedură.
Pe 11 decembrie 2008, acesta a depus, la Curtea Supremă din Florida, un dosar de apel la sentinţa pentru crimă cu premeditare şi pedeapă cu moartea, care conţinea 18 posibile erori şi vicii de procedură.
Românul a ales, la începutul rejudecării procesului, să se reprezinte singur, însă ulterior a acceptat avocaţii să se ocupe de apărarea sa.
Un avantaj pe care românul s-a bazat este legat de faptul că actuala criză economică a început să afecteze şi sistemul penitenciarelor din SUA. Costurile administrative se ridică la câteva sute de mii de dolari pe an, pentru fiecare deţinut, într-o închisoare de maximă siguranţă.
În urma cu câteva săptămâni, administratorul penitenciarului din Florida, în care se află închis şi Gabby Tennis, deţinutul de origine română, declara că “nu mai avem bani nici pentru execuţii, nu mai vorbim de întreţinerea condamnaţilor la moarte”. Acesta a mai accentuat faptul că pentru fiecare deţinut este repartizat un număr de gardieni, la care se adaugă şi costurile legate de întreţinere şi mâncare, regimul acestora fiind şi el mai special. În plus, deţinuţii care fac apel sunt transportaţi de la închisoare la tribunal, se fac reconstituiri, noi teste medicale sau de specialitate, analize a dovezilor, se rejudecă, după caz dosarele, toate aceste costuri fiind asigurate din banii publici.
Bani pentru mama soacră În iunie 2003, Gabby Tennis şi logodnica sa, adolescenta Sophia Adams, au intrat în casa veteranului Albert Vessella pentru a fura bani şi alte bunuri. Cei doi au sunat la uşa lui Vessella, situată într-un cartier din Hollywood, şi l-au rugat să-i lase să folosească telefonul. Bătrânul i-a primit, însă la scurt timp a fost atacat.
Românul a declarat anchetatorilor că avea nevoie de bani întrucât viitoarea sa soacră, Liza Boltos, i-ar fi cerut câteva sute de dolari pentru a-i da voie să se căsătorească cu fiica sa, minoră.
În timpul interogatoriului, din afirmaţiile Sophiei, s-a aflat în timpul jafului Tennis l-a lovit pe bătrân, până ce l-a trântit la podea. Victima a încercat să se ridice, însă acesta a continuat să-l lovească cu piciorul în cap, de mai multe ori, forţându-l să stea culcat.
Victima a murit din cauza rănilor grave din zona capului şi a gâtului. Cei doi tineri au fost reţinuţi de echipajele FBI după două zile, într-o cameră de hotel din Chicago. Ulterior, românul a declarat la proces că nu a gândit limpede în timpul jafului, fiind sub influenţa unor medicamente.
Logodnica sa a acceptat oferta procurorilor de a depune mărturie împotriva lui Gabby Tennis, pentru a primi o sentinţă mai uşoară.