Ziarul Acasa a inceput sa publice, in serial, jurnalul de calatorie al lui Bogdan Stadniciuc, "torontonian" de origine romana, care a renuntat la confortul unei slujbe de birou pentru a strabate America Centrala cu rucsacul in spate.
"Ma numesc Bogdan Stadniciuc, m-am nascut la Bucuresti si am trait in Romania pana in 1993. De-a lungul intregii mele copilarii, am calatorit prin toata tara cu parintii si bunicii mei. Cred ca asa am ajuns sa iubesc aventura drumurilor. In 1993 ne-am stabilit in Canada. Am intrat in rutina scolii, liceul si universitatea legandu-ma de casa pentru multi ani. Absolvirea cursurilor mi-a oferit prilejul primei calatorii cu rucsacul in spate. In 3 luni am strabatut aproape intreaga Europa. Urmatorii sase ani i-am petrecut lucrand in domeniul financiar fara ca dorinta de a calatori sa ma paraseasca vreo clipa. Si cand vorbesc despre calatorii, nu ma gandesc la iesiri de o saptamana intr-o statiune all-inclusive. Intr-un final, am decis sa sacrific putin din existenta mea personala si profesionala pentru a porni in cautarea lui „Pura Vida!”. Drumul de la Toronto spre Costa Rica trece prin Harlem, New York Backpacking-ul este cea mai libera forma de calatorie. Te opresti cand vrei, unde vrei, te abati din drum si iti schimbi planurile la cel mai mic impuls. Ai o singura constrangere: cea financiara. De aceea am luat hotararea de a zbura de pe LaGuardia, New York. De asemenea, mi-am facut planul sa iau un avion in zori ca sa nu ajung la San Jose seara. Asa ca primul pas al calatoriei l-am facut cu autobuzul de la Toronto, prin Buffalo, Rochester si Syracuse. Un pas mic, de 12 ore plus alte doua de intarziere din cauza unei furtuni de zapada la Buffalo. Normal ca intarzierea asta mi-a facut planurile praf, am pierdut autobuzul care trebuia sa ma traverseze New York City pana la aeroport. Din fericire am fost indrumat de o localnica pe o ruta alternativa. Astfel, ora 2 noaptea m-a gasit asteptand autobuzul M60 pe strada 125 din Harlem, pe un frig de crapau pietrele. O ora si jumatate mai tarziu, inghetat bocna, inca asteptam sa apara autobuzul, uitandu-ma atent la fiecare om care trecea pe langa mine si imi masura din ochi valoarea bagajelor. In ciuda frigului, i-am refuzat demn pe toti taximetristii care s-au oferit sa ma duca la aeroport pentru „numai” 35 de dolari. Ca pentru a-mi confirma decizia, batranul autobuz s-a aratat in statie. Trecusera peste doua ore de cand tremuram privind in lungul strazii. Am ajuns la aeroport la timp ca sa prind avionul si sa trimit un gand sfidator taximetristilor new yorkezi. De la inaltime am vazut Atlanticul si Pacificul in acelasi timp Zborul se apropia de sfarsit si am putut sa vad limpede cand am trecut granita intre Nicaragua si Costa Rica. Nicaragua pare aproape nelocuita, aproape salbatica. In comparatie, Costa Rica este mult mai dezvoltata. Privind pe hublourile avionului am avut surpriza sa vad Atlanticul si Pacificul in acelasi timp. Zicala „Ce mica e lumea!” a capatat brusc un alt inteles.
Documentarea detaliata pe care am facut-o pentru aceasta calatorie a rezultat intr-un set de instructiuni la fel de detaliate, asa ca, odata debarcat in aeroportul din San Jose, am stiut exact cum sa-mi recuperez bagajul in cel mai scurt timp si de unde sa iau un cupon pentru taxi. Eram deja hotarat, inainte de a parasi Canada, ca nu voi locui in San Jose, ci intr-una din suburbii (daca le pot numi asa), in oraselul Alajuela. Am gasit usor pensiunea unde-mi facusem rezervare si i-am strans mana lui Carlos, proprietarul. Pensiunea era, de fapt, o casa cu atmosfera familiala, calda. Am avut norocul ca nu era deloc aglomerat si, desi rezervasem o camera comuna, nu a trebuit sa o impart cu nimeni! Dupa ce am facut repede un dus, am plecat pe strazi sa descopar Alajuela". (Va urma)
Articol preluat din ziarul Acasa Media