Evenimentul Zilei > Actualitate > Un român a ajuns croitorul lumii. A câștigat cel mai mare premiu mondial în crotorie
Un român a ajuns croitorul lumii. A câștigat cel mai mare premiu mondial în crotorie

Un român a ajuns croitorul lumii. A câștigat cel mai mare premiu mondial în crotorie

Tânărul croitor Vlăduț Mihail Motău este câștigătorul prestigiosului premiu ”Forbici d'oro 2021”, care în acest an sărbătorește 70 de ani de la crearea sa.

Premiul obținut de tânărul român este cel mai mare premiu mondial care se poate câștiga în materie de croitorie, iar cine îl câștigă se poate considera un norocos pe viață. Costumele făcute de el putând valora de acum înainte și câteva zeci de mii de dolari SUA sau euro, și asta pentru că poarta marca unui campion mondial în domeniu.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Roma, la Casino dell’Aurora Pallavicini, unde au fost prezenți toți croitorii care au participat la celebrul concurs.

Juriul a acordat premiul tânărului de 27 de ani, născut în România, care se află în Italia de opt ani. Vlăduț Motău a fost ucenicul maestrului și delegatul Academiei de Croitorie în regiunii Piemonte, Daniel Robu.

Cele trei zile de la Roma au fost pline de evenimente dedicate analizei situației actuale a meseriei de maestru croitor, care s-a transformat profund și a devenit mai complexă.

Tehnică și eleganță

În cadrul acestei ediții foarte speciale, tema aleasă pentru maeștrii croitori a fost ”Tehnică și eleganță: croitoria de mâine”.

Lucrările din concurs au fost evaluate nu numai de un juriu din Italia, ci și de unul compus din cei mai apreciați maeștri ai croitoriei internaționale. Membrii externi ai juriului au fost croitorii internaționali Huntsman, Cifonelli Parigi și Sastreria Manuel Calvo de Mora.

Alte premii acordate au fost ”Premiul pentru întreaga carieră – O viață de croitor” și ”Premiul Accademiei de Croitorie”, care au fost câștigate de doi croitori care lucrează la prestigioasa școală de croitorie fondată de Papa Grigore al XIII-lea în 1575.

În prezent, profesia de maestru croitor a fost profund transformată, devenind mai complexă și mai dinamică.

”Academia de Croitorie dorește să formeze maeștrii viitorului, care vor vedea croitoria nu doar ca pe o meserie, ci ca pe o profesie, combinând abilitățile manuale cu atitudini manageriale. Pentru a face acest lucru, Academia a creat o școală de formare, care este îmbunătățită an de an și ține pasul cu cerințele pieței”, se arată într-un comunicat al celebri academii de croitori.

Ucenic la un titan al croitoriei mondiale

Mihail Motău a lucrat în ultimii ani în croitoria unui alt as al foarfecei și a stofelor fine, Daniel Robu, un celebru croitor român din Milano.

De altfel, celebrul preot catolic Francisc Doboș a scris câteva cuvinte de laudă la adresa celor doi maeștri croitori.

„Este distincția cea mai importantă pe care o poate obține un croitor. Sunt bun prieten cu Daniel Robu și îi cunosc toată echipa din croitoria lui de la Torino, Sartoria Robu. El l-a luat pe Vlăduț din satul lui natal, Săbăoani (Neamț) și iată ce transformare. Bravo, Daniel! Se vede pe chipul tău. Satisfacție mai mare nu poate exista pentru tine, profesional. Felicitări, Vlăduț!”, a scris preotul catolic Francisc Doboș.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: