Confederaţia sindicală Meridian a organizat „un protest simbolic” de Ziua Armatei, în faţa Palatului Victoria, sediul Guvernului. Ei sunt nemulțumiți de Nicolae Ciucă.
Confederaţia sindicală Meridian va merge la „un protest simbolic” de Ziua Armatei. Manifestația va începe de la ora 10 și 30 de minute, în faţa Palatului Victoria, sediul Guvernului. Potrivit sindicaliștilor, „ajuns prim-ministru”, Nicolae Ciucă şi-a uitat originile şi îşi bate joc de militarii ţării”, iar MApN „se confruntă cu mii de demisii ţinute la secret ale militarilor”.
La protest își vor face simțită prezența membrii ai sindicatelor din poliţie şi din penitenciare, dar și cadre militare disponibilizate. Premierul Ciucă se ocupă de interimatul de la Ministerul Apărării după demisia lui Vasile Dîncu, potrivit Europa Fm.
De ce și-a dat demisia Vasile Dîncu
Vasile Dîncu și-a dat demisia după ce a făcut o serie de declarații despre războiul din Ucraina. El a fost aspru criticat de șefii statului. Într-un mesaj publicat pe Facebook, fostul ministru al Apărării a scris că nu poate colabora cu Klaus Iohannis și că a plecat de bună voie.
„Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, a scris Vasile Dîncu pe Facebook.
Surse politice sugerează că PSD ia în calcul o renunțare la acest portofoliu, pentru a-l obține pe cel al Internelor. Liberalii se așteaptă ca PSD să găsească foarte repede un alt ministru potrivit lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. „Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapidă, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un mininistru de apărare plin. Sunt decizii, întâlniri importante, iar interimatul este un mandat limitat”, spune pentru MEDIAFAX deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
Oficialul PSD a subliniat că este nevoie de o ședință a coaliție care să clarifice situația de la Ministerul Apărării Naționale și să lămurească toate controversele.