Evenimentul Zilei > Actualitate > Un profesor de chimie a dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că fostul ministru a fost spion și turnător la Securitate. Andrei Marga a recunoscut! „Domnul coleg, ştiţi cum a fost…, şi eu a trebuit să colaborez”
Un profesor de chimie a dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că fostul ministru a fost spion și turnător la Securitate. Andrei Marga a recunoscut! „Domnul coleg, ştiţi cum a fost…, şi eu a trebuit să colaborez”

Un profesor de chimie a dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că fostul ministru a fost spion și turnător la Securitate. Andrei Marga a recunoscut! „Domnul coleg, ştiţi cum a fost…, şi eu a trebuit să colaborez”

Pe data de 4 septembrie 2012, conferențiarul universitar Costel Sârbu, de la Facultatea de Chimie a Universității Babeș Bolyai, a făcut dezvăluiri senzaționale. Profesorul a relatat că Andrei Marga, fost ministru al Educației și de Externe, a fost spion, turnător la Securitate și „avea o plăcere deosebită să scrie note informative”

Conferenţiarul Costel Sârbu a relatat pentru reporterul EVZ Mihai Șoica, în ediția din 4 septembrie 2012, cum a aflat de la şeful de reţea al lui Marga că acesta fusese, ini ţial, în solda unui serviciu străin, fapt care i-a atras urmărirea şi, ulterior, racolarea de către Securitate. Sârbu susține că Marga a fost prelucrat de trei ofițeri de Securitate.



Denuțătorul fostului ministru a povestit cum a fost mituit cu o funcţie de către Andrei Marga, ca să nu-i mai cerceteze trecutul. „Marga a fost foarte activ. Mențiunea că are trei nume de cod este semnificativă. Eu am avut şansa să ajung la colonelul de securitate Muşuroaie Gheorghe, care a decedat. Acest colonel a răspuns de învăţământ după care a ajuns şeful Securităţii din Bistriţa şi Revoluţia l-a prins ca şef al Securităţii Oradea”, a relatat Costel Sârbu. El a adăugat că de Marga s-au ocupat doi ofiţeri de securitate din Cluj: Constantin Banciu şi Ermelai Averian. „Colonelul Mușuroaie ne-a mai spus că Marga nu numai că dădea informații, dar el avea o plăcere deosebită să scrie note informative”, a dezvăluit profesorul.

Agent al unui serviciu secret străin

Sârbu a adăugat că Marga a semnat mai multe dosare de informator și că a fost, întâi, agent al unui serviciu străin şi apoi a devenit colaborator. „Ştiu asta de la colonelul Muşuroaie Gheorghe”, a precizat profesorul. „La Facultatea de Chimie am un coleg, Emil Cordoş, pe care l-am deconspirat. I-am dus lui Marga un memoriu, era un document din care rezulta că acest Cordoş se ocupa de racolarea studenţilor. Atunci Andrei Marga mi-a spus: «Domnul coleg, știți cum a fost…, și eu a trebuit să colaborez»”.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: