Alexandru Lele, fost procuror și actualmente avocat, a vorbit în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” despre abuzul căruia i-a căzut victimă, într-un dosar instrumentat de Elena Rădescu, fost procuror DNA, actualmente la Inspecția Judiciară (IJ). Aceeași despre care jurnaliștii de la luju.ro au făcut, în ultima perioadă, o serie de dezvăluiri. Mai exact, procurorul Elena Rădescu a intoxicat opinia publică cu un raport personal înaintea prezentarii rezultatelor oficiale ale controlului de la DNA, potrivit surselor citate.Mai mult, aceasta împroașcă cu noroi în inspectorii care au încercat să desfășoare controlul, acuzându-i că i-au făcut pe procurorii Laurei Kovesi să plângă, la propriu.
Alexandru Lele a declarat la Antena3 că a scăpat de acuzațiile din dosar după mai bine de șase ani.
”Concluzia la care am ajuns este că a fost în slujba unor servicii pe care le-am deranjat. Dosarul îi fusese repartizat tânărului procuror Panait. A fost cea care l-a însoțit la Oradea (n.r. - Elena Rădescu), l-a monitorizat, a fost cea care încerca să se impună și să îl determine să ajungă la niște concluzii, pe care Panait nu le-a acceptat. La nici zece zile după ce a ajuns la București a dat soluție de scoaterea mea de sub urmărire penală. După aceea dosarul a fost dat doamnei procuror, care a încercat să-mi găsească ceva împotrivă. Am avut 49 de capete de acuzare” a spus Alexandru Lele.
ÎNCERCARE DISPERATĂ de salvare a imaginii DNA! Procurorii lui KOVESI au vărsat lacrimi amare după controlul Inspecției Judiciare
Fostul magistrat a explicat că în acel caz soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, iar asta a făcut posibil ca dosarul să ajungă la Elena Rădescu. Totodadă, activitatea Elenei Rădescu poate fi pusă sub semnul întrebării după ce ICCJ a venit cu o concluzie devastatoare.
”În cazul judecătorilor trimiși în judecată de Rădescu ICCJ a constatat că Rădescu a ascuns și a denaturat probe, ceea ce a pus sub semnul întrebării întreaga urmărire penală” a mai spus Alexandru Lele.
CINE ESTE ELENA RĂDESCU
Procurorul Elena Rădescu din Inspecția Judiciară intoxică opinia publică cu un raport personal înaintea prezentarii rezultatelor oficiale ale controlului de la DNA, după cum au dezvăluit jurnaliștii dela Lumea Justiției. Fost procuror DNA, Elena Rădescu împroașcă cu noroi în inspectorii care au încercat să desfășoare controlul, acuzându-i că i-au făcut pe procurorii Laurei Kovesi să plângă, la propriu. Concluzia jurnaliștilor de la luju.ro: o încercare disperată de a salva imaginea DNA.
Fosta procuroare DNA Elena Rădescu reclamă mai multe presupuse nereguli, cum ar fi prelungirea nejustificată a controlului de la DNA, pretenţia unor inspectori de a avea acces la conţinutul unor dosare şi atitudinea dură a inspectorilor, care i-ar fi determinat pe unii procurori DNA să plângă.
Inspectorul Rădescu nu este o anomină. Aceasta s-a aflat în centrul atenţiei când a devenit primul inspector CSM cercetat penal pentru "represiune nedreaptă şi abuz în serviciu", în cazul procurorului Lele de la Oradea, în care a fost implicat şi procurorul Panait, cel care s-a sinucis tocmai din cauza presiunilor din dosar, potrivit stiripesurse.ro.
"România Liberă" scria în 2007 despre afacerea s-a declanşat la începutul anului 2002, imediat după ce procurorul Alexandru Lele din Oradea l-a arestat pe fiul prefectului PSD Adrian Tărău, pentru contrabandă cu combustibili. Atunci, Tărău a fost eliberat prin intervenţia directă, televizată, a premierului Adrian Năstase. Imediat, s-a dat ordin că procurorul Lele să fie arestat pentru abuzul de a-l fi arestat pe fiul prefectului PSD. Ordinul urma să fie executat de tânărul magistrat Cristian Panait, dar el a refuzat pentru că probele îl indicau nevinovat pe procurorul Lele. În urmă presiunilor, Panait s-a aruncat de la etajul patru şi a murit. Dosarul a fost instrumentat în continuare de Elena Rădescu şi Alexandru Chiciu, sub îndrumarea lui Păun, care au extins aria "reţelei infracţionale" a procurorului Lele, prin arestarea judecătorilor orădeni Traian Munteanu şi Adrian Popa.
DE CE SE TEM PROCURORII LUI KOVESI? Victimizare maximă și lacrimi după verificările Inspecției Judiciare. MOTIVUL REAL al acestui scenariu: anularea controlului
Împotriva procuroarei Elena Rădescu, a procurorului general Tănase Joiţa, a lui Ilie Picioruş şi a lui Ovidus Păun, procurorul Lele avea să depună plângere penală.
Un alt caz controversat a fost cel din anul 2002, când s-a dat ordinul de arestare a lui Ovidiu Iane şi Mugur Ciuvică pentru că au postat pe Internet "Armaghedon ÎI - Averea lui Adrian Năstase". Procurorii care au instrumentat cazul au fost Alexandru Chiciu şi Elena Rădescu.