Un procuror american, despre imunitatea parlamentarilor români: „Nimeni nu este mai presus de lege. Nu poți să scapi de Justiție fugind!”

Un procuror american, despre imunitatea parlamentarilor români: „Nimeni nu este mai presus de lege. Nu poți să scapi de Justiție fugind!”

Jimmye Warren, procuror coordonator la Biroul pentru dezvoltare externă, asistență și instruire a procurorilor, organism al Departamentului de Justiție al SUA, a explicat, pentru „Evenimentul zilei”, cum sunt judecați demnitarii corupți peste Ocean și care sunt diferențele în cazul parlamentarilor români.

Unul dintre cei mai experimentaţi procurori din SUA, Jimmye Warren, a explicat că, în ţara sa, congresmanii judecaţi pentru corupţie demisionează din funcţii, iar aceştia nu au imunitate. Warren spune că nimeni nu are curajul să încerce blocarea unei anchete deschise împotriva demnitarilor, şi că nu se poate fugi de Justiţie.

Evenimentul zilei: Sunteți procuror de carieră, ați coordonat o anchetă importată care a vizat industria tutunului în SUA. În ce a constat mai exact această anchetă și cât a durat până la condamnare? Jimmye Warren: Investigația a durat cinci ani, dar, într-un proces de asemenea anvergură, toate acuzațiile trebuie să fie aprobate la un nivel foarte înalt, în cadrul Ministerului Justiției. Atunci s-a hotărât că nu existau suficiente probe care să dovedească vinovăția, dincolo de dubii. Au fost îna intate separat procese civile de către Departamentul de Justiție și o coaliție de procurori generali de stat împotriva Industriei Tutunului. A fost adusă o acuzație într-un proces civil, procurorii generali au obținut miliarde de dolari de la Industria Tutunului.

Cât durează un proces de corupție, în medie, în SUA? Depinde de caz. Noi avem o lege, „The Speedy Trial Act”, a proceselor judecate cu celeritate, asta înseamnă că procesul trebuie să se desfășoare foarte repede după ce a fost depusă plângerea penală. Cazurile de corupție necesită mai mult timp de investigație, aș spune de la doi ani la cinci ani, depinde de la caz la caz. În cazul Fumo (senatorul Vicent Fumo -n.r. ), de pildă, au început investigațiile în 2006, dar sentința finală a venit abia în 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News

În România există o discuție despre prescrierea faptelor în dosarele de corupție. Care este situația în SUA? În cazurile de corupție, prescrierea faptelor se face după cinci ani. Nu există o prescriere pentru crime. Prescrierea îngheață în momentul în care acuzatul fuge de jurisdicție, sau în momentul în care se înaintează plângerea penală. Deci nu poți să scapi de Justiție fugind.

În cazul parlamentarilor cercetați pentru corupție, în SUA este necesară aprobarea Camerei sau cea a Senatului? Nu.

În România există această imunitate, cum ar fi privită din SUA? Nu. Este un principiu esențial al legii în SUA, „Nimeni nu este mai presus de lege”, generic, nicio persoană nu este mai presus de lege.

Dacă în SUA un parlamentar este pus sub acuzare sau este condamnat, încearcă cineva să blocheze ancheta? Obstrucționarea Justiției este o infracțiune. Dacă întrebați dacă există o presiune politică asupra procurorilor în anchetarea unui delict, ei bine, răspunsul este nu. Suporterii politici pot să spună am încredere în „John Doe” că face o treabă bună, dar nu încearcă să ne obstrucționeze munca.

Dacă un parlamentar american este condamnat pentru corupție, acesta rămâne în funcție? După condamnare, el ar fi suspendat. El nu mai poate să fie reales după o condamnare. Dar se duce la închisoare dacă este condamnat pentru corupție. Noi nu avem o istorie lungă a congresmanilor care să fi fost condamnați pentru corupție. De obicei, ei demisionează.

În presa americană se fac presiuni asupra procurorilor, atacuri la persoană? Nu. Nu face parte din sistemul nostru.

Ați lucrat în Macedonia timp de patru ani, aveți experiența Estului Europei. Cât de importantă este lupta împotriva corupției în această zonă? Lupta împotriva corupției este importantă peste tot. Din micul oraș din SUA, de unde vin, din China, din Japonia, în Macedonia, peste tot, pentru că este important ca poporul săși păstreze încrederea în guvernanții săi. A lucra într-o funcție publică înseamnă încredere publică. Nu poți să înșeli această încredere a publicului.

Cine este Warren

Jimmye Warren a participat, în această săptămână, la proiectul „Media și Justiția. Respectarea graniței și a dreptului la infomație”, organizat de „Freedom House” România cu sprijinul Ambasadei SUA. Jimmye Warren a lucrat, în perioada 1979-1991, ca procuror federal în Denver și Los Angeles. Din 1995-2001, ea a fost procuror la Washington, în cadrul Secției de Combatere a Spălării Banilor și, apoi, în cea de Narcotice. Aici a condus o investigație, care s-a întins timp de cinci ani, și avizat trei mari corporații din industria tutunului din SUA. Warren a coordonat investigații importante privind fraudele din sectorul asigurărilor medicale și din domeniul investiției, anchete finalizate cu condamnări. În 2013, procurorul a primit Premiul de Onoare al Departamentului de Stat al SUA pentru merite deosebite, drept recunoaștere a contribuției sale la elaborarea unui nou Cod de Procedură Penală în Macedonia.