Ieri toti functionarii din primãria Murgeni, judeţul Vaslui, au fost evaluati de un psiholog. Evaluarea a fost fãcutã la solicitarea primarului Ioan Buta.
“Am cel puţin un functionar care are probleme cu capul”, a declarat acesta, pentru vrn.ro. Conform legii, primarul poate solicita ajutorul psihologului o dată pe an dacă acesta crede că se impune o asemenea evaluare! Funcţionarii din Primăria Murgeni au avut parte ieri dimineată de o surpriză. Acestia au fost anuntati de secretar să nu părăsească sediul Primăriei pentru că urmează să fie evaluati de un psiholog. Unul din functionari, Eugen Plăcintă, crede că acest control a fost unul cu “tentă”: “Există doi colegi în Primărie care au avut probleme în gestiune: unul a ieşit cu o lipsă de 17000 mii de lei si celălalt cu lipsă 13000. Acestia au fost şi primii care au fost chemaţi la psiholog. Eu am fost ultimul şi am fost tinut cel mai mult. Mi s-a părut ciudat pentru că doamna psiholog tot insista să nu ne certăm şi să nu bem în Primărie. Era clar că a fost informată şi scopul ei era să ne facă să tăcem în privinta ilegalităţilor care se petrec în Primărie”, a declarat Eugen Plăcintă, pentru vrn.ro. Acesta a mai spus că există un conflict deschis între el şi primar, fiind amenintat de acesta să-şi tină gura pentru că altfel vor urma represalii dure.
Primarul Buta: “Am suspiciuni că cel putin un functionar are ceva probleme”
Primarul Ioan Buta a declarat, pentru vrn.ro că asemenea controale sunt legale si normale în orice primărie. “Anul trecut nu am făcut pentru că nu aveam bani, dar anul acesta chiar se impunea un astfel de control. Am suspiciuni că cel putin un functionar are ceva probleme. Oricum e bine de stiut că lucrezi cu oameni sănătosi la cap”.