Un primar din județul Buzău a fost bătut și a ajuns la spital. Agresorul ar fi viceprimarul

Un primar din județul Buzău a fost bătut și a ajuns la spital. Agresorul ar fi viceprimarul

Un primar a ajuns la spital, după ce a fost bătut în urma unor discuții furtunoase avute cu viceprimarul. Despre care spune că este agresorul său.

Un primar din județul Buzău a fost bătut și a ajuns la spital. Este vorba despre edilul localității Beceni, cel care a avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Județean Buzău. Adrian Burlacu susține că ar fi fost agresat de fostul primar al comunei. Cel care în prezent îi este subordonat, pentru că ocupă funcția de viceprimar.

Un primar a ajuns la spital după ce ar fi fost bătut de viceprimar

Fostul primar se numește Constantin Dumitru Laurențiu și este membru al Partidului Social Democrat (PSD). Cel care l-a detronat din funcție este înscris în Partidul Național Liberal (PNL). Marți, în timpul unei ședințe a Consiliului Local, viceprimarul i-a adus reproșuri primarului. Pentru că acesta l-a lăsat fără nicio atribuție. Chiar și pe siteul instituției din Beceni există un gol atunci când vine vorba despre funcția de viceprimar. Acolo unde nu este trecut numele persoanei care deține această funcție.

Conflictul a plecat de la bani. Cine a dat și cine a luat?

În ședința respectivă, Constantin Dumitru Laurențiu i-a transmis lui Adrian Burlacu să nu se mai lege de trecut. Fostul primar a condus comuna timp de două mandate. Actualul edil îi reproșa faptul că fondurile sunt scăzute după administrația sa. În replică, viceprimarul i-a reproșat primarului că și-a i-a adăugat sporuri la salariu. Pe spatele proiectelor europene pe care el le-ar fi început. În același timp, lui Laurențiu i-ar fi fost tăiate acele sporuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform reprezentanților Poliției Județene Buzău, evenimentul ce vizează o agresiune fizică a fost semnalat, miercuri seară. Un bărbat de 40 de ani a sunat la numărul de urgență 112 și a reclamat faptul că a fost bătut.

„Un bărbat 40 de ani a sunat la 112 şi a anunţat că a fost bătut de un bărbat de 51 de ani din aceiaşi localitate, solicitând intervenţia forţelor de ordine”. Au spus reprezentanții poliției. După ce a fost transportat la Spitalul Județean Buzău, primarul din Beceni a aflat, în urma evaluării făcute de medici că s-a ales cu un traumatism cranian şi unul abdominal.