Alexandru Mosescu, primarul comunei Mircea Vodă din județul Brăila, a demisionat din PNL devenind independent, în urmă unor conflicte pe plan local cu partenerii din ACL.
Potrivit InfoBrăila democrat-liberalii au vrut postul de viceprimar, deţinut de un PNL-ist, care acum însă a trecut la PSD.
"Aici, la Mircea Vodă, n-am avut o relaţie foarte bună cu PDL-iştii, au vrut neapărat postul PNL de viceprimar. Nu era corect să-l dăm, chiar nu era corect. Domnul preşedinte Boboc (n.r.: președintele PNL Brăila, Catalin Boboc) a încercat să medieze situaţia, dar degeaba. PDL nu s-a lăsat, însă pe preşedintele PDL Alexandru Nazare nu l-am văzut implicat în problema asta, putea să spună şi el ceva poate se calmau apele. Îmi pare cel mai rău de Boboc şi de PNL, e un partid la care ţin", a declarat edilul independent.
Alexandru Mosescu a precizat și faptul că viceprimarul PNL Aurelian Pârlog, a cărui funcţie au dorit-o democrat-liberalii, a trecut la PSD.
Primarul Alexandru Mosescu a fost găsit, la sfârşitul saptamnii trecute, de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese de natură administrativă. Fostul liberal a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, fiind acuzat că a încheiat un contract de prestări servicii medicale între Primărie şi Cabinetul Medical din comună, unde soţia să este angajată pe postul de asistent medical.