Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a anunțat azi că îl pedepsește canonic pe un preot din Sibiu, deoarece atelierul familiei acestuia produce haine preoțești. Adică face concurență magazinelor ”oficiale”.
Pe lângă pedeapsa canonică de ”dojană arhierească”, preotul Mihai Petian este amenințat și cu judecata, iar afacerea de familie îi este pusă sub embarou. Practic, Mitropolitul îi avertizează pe preoții ortodocși nu mai cumpere nimic de la atelierul de croitorie al preotului Petian, pentru a nu-i ”încuraja pe cei care luptă împotriva Bisericii”.
Atelierul n-are binecuvântare
Deocamdată, situația preotului a fost dezbătută în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului. Membrii adunării au constatat că atelierul de familie al preotului Petian nu este binecuvântat și aprobat fapt ce duce la încălcarea unui articol (nr. 30) din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, un alineat (9 din art. 123) al Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, precum şi prevederile Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al Cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult şi veşmintelor bisericeşti. Drept urmare, mitropolitul Ardealului a semnat un comunicat în care se arată că ”preotul Mihai Petian, de la Parohia „Sf. Ilie II” Sibiu, protopopiatul Sibiu, primeşte pedeapsa canonică: „Dojană arhierească” (Art. 4, a din Regulamentul de Procedură)”.
Amenințat cu judecata
”Atelierul de veşminte bisericeşti al familiei Preotului Mihai Petian este în continuare necanonic şi împotriva Legii 103/1992, iar toţi preoţii ortodocşi care vor achiziţiona şi vor folosi la Sfânta Liturghie obiecte şi veşminte liturgice procurate de la acest producător necanonic vor încălca şi ei prevederile canonice şi legale, încurajând pe cei care luptă împotriva Bisericii”, mai arată mitropolitul Ardealului în comunicatul de presă publicat azi. Potrivit acestui document, preotul Mihai Petian va fi ”deferit din oficiu judecății Consistoriului Eparhial” dacă nu va intra în legalitate.
Nimic fără aviz
Intrarea în legalitate sau ”canonicitatea” atelierului înseamnă obținerea unui aviz de la Patriarhie, prin intermediul Mitropoliei Sibiului, în cazul de față. ”De multe ori i-a fost atrasă atenția preotului Petian să intre în legalitate. Ține de orânduiala noastră. De exemplu, și tipăriturile, toate în afară de revistele locale, se tipăresc numai la tipografia Patriarhiei”, a explicat un preot sibian.
Afacere cu export
Preotul Mihai Petian nu poate fi contactat. Însă potrivit unor declarații mai vechi făcute de el, atelierul familiei sale a ajuns la un moment dat la peste 20 de angajați, prin a căror muncă avea de onorat comenzi inclusiv din străinătate, din Grecia în special. ”Pentru un preot, veșmintele, incluzând aici tot ce are nevoie, ajung să coste maxim o mie de lei. Avem și mai ieftine, la 550 de lei. E în functie de materialul din care sunt confecționate, dar și de broderia aleasă, care face ca prețul să varieze foarte mult", povesteau, în 2007, reprezentanții atelierului.