Un politician greu de ucis de DNA. Procurorii anticorupție au dat-o în bară de trei ori la rând

Primarul Brașovului, George Scripcariu, a fost achitat de Curtea de Apel Brașov într-un dosar în care DNA l-a trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu.

În acest dosar, după un proces care s-a întins pe mai mulți ani, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au dispus achitarea în data de 24 aprilie 2020, și au ajuns la concluzia că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Pentru fapta de luare de mită, magistrații au dispus achitarea primarului din Brașov, pe motiv că fapta nu a fost comisă de acesta, cu alte cuvinte ”fapta nu există”.

În acest dosar, Curtea de Apel Brașov a mai dispus achitarea altor 11 persoane, între care și două avocate.

Procurorii DNA Brașov au dispus trimiterea în juuecată a lui George Scripcariu pentru faptul că a încheiat mai multe contracte și convenții cu o firmă privată, urmărind obținerea de foloase materiale pentru sine. ”Pe parcursul derulării contractului, primarul Scripcaru George a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma inculpatului Pop Călin Silviu pentru lucrări neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, cu consecința prejudicierii bugetului local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectiva”, arată DNA în rechizitoriu.

Primarul din Brașov a reușit unica performanță de a fi achitat, de trei ori la rând, în dosarele DNA. Prima achitare se referă la faptul că ar fi folosit fără drept un autoturism Skoda, cumpărat de Regia Autonomă de Transport Brașov, și pus la dispoziția Primăriei Brașov. ”Pe parcursul derulării contractului, primarul Scripcaru George a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma inculpatului Pop Calin Silviu pentru lucrări neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, cu consecința prejudicierii bugetului local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă”, arată DNA în acest dosar.

La începutul lunii februarie 2020, Scripcariu a fost achitat în alt dosar, de data asta de un judecător de la Tribunalul Covasna. Potrivit rechizitoriului, primarul din Brașov a fost acuzat că a emis o autorizație în regim de urgență, pentru construcția unei farmacii, în curtea Spitalului Clinica de Urgență, pe un teren de 110 mp, teren care a fost închiriat de Consiliul Județean Brașov unei societăți private.