"Sincer, am stat pe gânduri dacă să-l pescuiesc sau nu, dar curiositatea a învins. Avea solzi și consistența unei meduze, iar în interiorul lui nu se vedea altceva decât o pată portocalie. N-am mai văzut niciodată ceva asemănător", a declarat pescarul.
Potrivit oamenilor de știință, creatura ar putea fi Salpa maxima, o specie marină ce se hrănește cu plancton și care se deplasează prin contractare, pompând apa de-a lungul corpului său gelatinos, acest sistem funcționând și ca sistem digestiv.
"Se cunosc destul de puține lucruri despre aceste creaturi, care pot fi văzute frecvent în apele reci și cu cea mai mare densitate în Oceanul Sudic. Probabil, ca multe specii fără mecanisme de apărare, transparența corpului este de fapt o modalitate de apărare în fața prădătorilor", explică Paul Cox, de la Muzeul Național Marin, citat de Daily Mail.