Un afacerist timișorean a plătit 500 000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre la care au participat 50 de invitați

O croazieră de 500.000 de euro pe Dunăre sau un sejur de aproape 90.000 de euro în Mauriţius. Sunt doar două exemple de vacanţe care dovedesc faptul că cei cu dare de mână nu se zgârcesc deloc când vine vorba de relaxare.

Un om de afaceri din Timişoara a plătit nu mai puţin de 500 000 de euro pentru o croazieră de cinci zile pe Dunăre, în România şi Serbia. Și nu a fost deloc ușor de organizat. Reprezentanții agenției de turism au adus vaporul, pe care au urcat 50 de invitați ai afaceristului, tocmai de la Amsterdam, potrivit postului digi24.ro.  Un alt exemplu este o vacanţă în insula Mauriţius, urmată de o săptămână în Dubai. Pentru cazarea la o vilă prezidenţială cu plajă privată, yacht la dispoziţia clientului, acces la un restaurant subacvatic sau băuturi de 10 000 de dolari, timișoreanul a plătit aproape 100 000 de euro. Și, în timp ce pentru unii răsfățul este neprețuit, românii care au un salariu mediu, şi care anul acesta vor alege ca destinaţie de vacanţă Grecia, Bulgaria sau litoralul românesc, plătesc între 250-300 de euro, de persoană, pentru un pachet turistic cu cazare la un hotel de 3 stele.