Omul de afaceri Valeriu Damian, găsit mort, cu picioarele legate şi lovituri pe corp

Omul de afaceri Valeriu Damian, de 66 de ani, patronul mai multor benzinării, a fost găsit mort în locuința sa din comuna Luncani, judeţul Bacău.

UPDATE 10.28: Anchetatorii au găsit urme de escaladare a gardului. Întrucât au fost găsite și lucrurile răvășite prin casă, în acest moment, printre ipoteze se numără cea a unei răzbunări sau a unui jaf. UPDATE 10.24: În casă și în curte au fost găsite două tipuri de urme, ceea ce îi fac pe anchetatori să creadă că e vorba de doi agresori. UPDATE 10.00: Pentru că afacerile cu benzină nu prea îi mai mergeau, surse din rândul anchetatorilor spun că Valeriu Damian ar fi avut afaceri în Republica Moldova. Aceștia iau în calcul inclusiv ipoteza că acesta ar fi fost omorât de „racheți” în urma unor neînțelegeri în afaceri.  Valeriu Damian a fost găsit chiar de soția sa, în jurul ore 3.00, care a sunat imediat la 112. Potrivit medicilor de la Ambulanță care au sosit la locul accidentului, bărbatul era legat  și avea mai multe urme de lovituri pe corp.  În prezent, la casa din Luncani se află mai multe echipe de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic care sunt coorodonați de Parchetul de pe Tribunalul Bacău. Din primele informații, ar reieși că ar fi vorba de o crimă. „A fost găsit decedat, iar anchetatorii au indicii că ar fi vorba de o infracțiune de omor”, a declarat procurorul Felix Bănilă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Omul de afaceri deține mai multe benzinării magazine de piese auto în Iași și Bacău. Pe 1 aprilie, 2004, Valeriu Damian și fratele său, Nicușor, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să mituiască un magistrat PNA (n.r. actualul DNA) cu 100.000 de euro, în schimbul întreruperii cercetărilor legate de o firmă pe care cei doi o controlau. Respectiva firmă, Tracorom SRL Bacău, era vizată de o anchetă privind tranzacții economice ilegale. La vremea respectivă, Valeriu Damian deținea 8 benzinării numai în Iași.  La sfârșitul anului 2005, frații Damian au fost condamnați definitiv, cu executare, la câte 3 ani de închisoare fiecare, pentru dare de mită. Valeriu Damian a cerut întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. Acesta a venit în fața judecătorului cu o o dovadă medicală în care se arăta că suferă printre altele de litiază renală, adenom de prostată, diabet și infecție urinară. În 2006 instanța a hotărât să-i aprobe cererea de întrerupere a executării pedepsei.  Omul de afaceri Valeriu Damian avea 66 de ani, era căsătorit și avea două fete.