El a fost citat ca martor în dosarul Colectiv, deschis în urma plângerii din noiembrie 2016 făcute de părinții victimelor care acuzau de neglijență și mai multe persoane din sistemul medical.

Fostul ministru a mai fost citat o dată pe data de 23 noiembrie, dar atunci nu s-a prezentat și spunea că și-a motivat absența de la audieri. Astăzi, însă, merge să dea declarații. Raed Arafat a fost audiat și el ca martor în acest dosar, scrie Antena3.

În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Luni este așteptată sentința în dosarul Colectiv, care se află la Tribunalul București. Procurorii au cerut pedepse grele și despăgubiri pe măsura în cazul morții celor 65 de tineri.

Te-ar putea interesa și: