Editura Evenimentul si Capital

Un nou volum controversat: „UE a fost ideea lui HITLER și demonstrează că Germania a CÂȘTIGAT Al Doilea Război Mondial”

14-02/Hitler-3205-465x390
Autor: | | 69 Comentarii | 7764 Vizualizari

Uniunea Europeană „fascistă” a fost inspirată și „desenată” de naziști și acest lucru este o dovadă a faptului că Hitler a câștigat Al Doilea Război Mondial, se arată într-o nouă carte controversată publicată în Marea Britanie.

Volumul intitulat „UE: Adevărul despre al Patrulea Reich - Cum a câștigat Hitler al Doilea Război Mondial” relatează că moneda unică europeană, piața liberă și chiar și expresia „Statele Unite ale Europei” au fost, de fapt, vise ale naziștilor cu grade înalte, incluzându-l aici pe Fuhrerul însuși. De asemenea, autorul susține că singura țară care beneficiază de pe urma UE este Germania, așa cum a plănuit Hitler.

Un purtător de cuvânt al liberal-democraților britanici, al căror lider Nick Clegg suține ieșirea Marii Britanii din UE, a declarat că toate aceste idei sunt, de fapt, doar „un trafic de mituri bizare”, scrie publicația Daily Express.

Cartea este scrisă de Daniel J Beddowes și Falvio Cipollini. Autorii se întreabă: „La ce servește UE? Cine sunt adevărații beneficiari? Iar răspunsul este, desigur, Germania. Nu este o coincidență faptul că aproape toate țările din UE devin tot mai sărace, cu excepția Germaniei, care continuă să fie din ce în ce mai bogată”.

„Ai putea crede că noi am câștigat Al Doilea Război Mondial, dar, de fapt, am pierdut. Nu este o surpriză că trăim toți în al Patrulea Reich. Fie că își dau seama, fie că nu, cei care spriijină și apără Uniunea Europeană, sprijină, de fapt, moștenirea nazistă”.

„Hitler a fost omul care a vorbit despre visul exprimat pentru prima dată de către Napoleon, dar amprenta finală asupra UE așa cum o știm noi a fost realizată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către un bărbat pe nume Walther Funk, președintele Reichsbank și director al Băncii pentru Relații Internaționale”, susține cartea citată. Funk a fost ministrul Economiei al lui Adolf Hitler și consilierul său economic de bază.

„Naziștii voiau să scape de mulțimea de țărișoare din Europa și planul lor era destul de simplu. UE era visul lui Hilter”, precizează autorii volumului.

Nu este pentru prima dată când UE este descrisă ca fiind un complot al Germaniei de a cuceri Europa. În 1990, ministrul britanic Nicholas Ridley, un aliat apropiat al lui Margaret Thatcher a fost forțat să demisioneze după ce a descris Uniunea Economică și Monetară ca fiind „o rachetă nemțească menită să preia controlul asupra întregii Europe, iar renunțarea la suveranitatea națională în favoarea UE este la fel de nocivă ca și o predare în fața lui Hitler”.

LIVE VIDEO Halep joaca ACUM la dublu pentru un succes ISTORIC

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI