Evenimentul Zilei > International > Un nou scandal de spionaj. Diplomații ruși, expulzați pe banda rulantă din Europa
Un nou scandal de spionaj. Diplomații ruși, expulzați pe banda rulantă din Europa

Un nou scandal de spionaj. Diplomații ruși, expulzați pe banda rulantă din Europa

Ambasadorul Rusiei în Macedonia de Nord, Serghei Bazdikin, a fost convocat săptămâna trecută la Ministerul de Externe de la Skopje, fiind informat că un diplomat rus a fost declarat persona non grata și trebuie să părăsească țara în termen de șapte zile. Mai mulți diplonați ruși au fost expulzați, în ultimele luni în din țări ale fostei Europe de Est.

Decizia a fost luată în conformitate cu articolul 9 din Convenția de la Viena.

„În conformitate cu Articolul 9 din Convenţia de la Viena, Ministerul de Externe a luat decizia de a declara persona non grata un diplomat de la Ambasada Rusei în Republica Macedonia de Nord”.

La sfârșitul lunii aprilie, autoritățile române l-au declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar rus la București pentru „activitățile și acțiunile acestuia contravin Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.”

Diplomat rus expulzat de Macedonia de Nord

Expulzarea diplomatului rus a fost confirmată și de ambasada Rusiei la Skopje, menționându-se, totodată, că vor fi luate „măsuri de represalii.

„Confirmăm expulzarea unui diplomat rus de către autorităţile din Macedonia de Nord. Partea rusă are în vedere măsuri de represalii”, a anunţat Ambasadei Rusiei la Skopje într-un comunicat.

De mai mulți ani, Rusia a fost acuzată, la Skopje, că încearcă să împiedice, ”prin canale diplomatice şi de spionaj”, aderarea Macedoniei de Nord la NATO şi la UE.

Convenția de la Viena, articolul 9

Statul acreditar poate oricând, şi fără a trebui să motiveze hotărârea, să informeze statul acreditant ca şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau ca orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. În acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauza sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar.

Dacă statul acreditant refuza să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul acreditar poate refuza să recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.

Adjunctul atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, expulzat din România

Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata de către autoritățile din România, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Diplomatul rus lucra la Ambasada Rusiei din București din 2018, dar în realitate ar fi fost de fapt spion – ofițer GRU (serviciul rus de informații din cadrul armatei). Ofițerul rus ar fi fost interesat să recruteze români care să îl ajute să adune informații despre și din interiorul Guvernului României. Informațiile militare vizau activitatea forțelor NATO, iar Alexey Grishaev ar fi folosit metode clandestine pentru a desfășura activități de spionaj în României.

„MAE reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile domnului Alexey Grishaev, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, s-a transmis într-un comunicat.

Ca răspuns la această decizie, autoritățile ruse au decis să îl expulzeze pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României la Moscova, Alin Iliescu, scrie Gândul.