PE PIAŢĂ. Un medicament de ultimă generaţie pentru tratarea infecţiei cronice cu hepatita B a fost lansat ieri şi în Romania.
Este vorba de Beraclude (substanţă activă entecavir), descoperit în laboratoarele Bristol-Myers Squibb, care se administrează pe cale orală şi blochează multiplicarea virusului hepatitei B.
Studiile clinice au arătat că riscul de rezistenţă la tratament a virusului este mai mic de 1%, în timp ce la medicamentele actuale acest risc este şi de 50%. „Este cea mai puternică medicaţie împotriva hepatitei B, fără efecte adverse, care se administrează o singură dată pe zi“, a explicat prof. dr. Mihai Voiculescu, preşedintele Asociaţei Romane pentru Studiul Ficatului.
Medicamentul se găseşte deja în farmacii, însă nu este deocamdată compensat. Specialiştii estimează că peste 1 milion de romani sunt infectaţi cu virusul hepatic B. Dintre aceştia, doar 1% sunt trataţi.
Acest tip de hepatită se transmite prin transfuzii de sange, dar şi prin ustensilele nesterilizate corespunzător folosite în saloane de cosmetică sau cabinete stomatologice.