Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată. Este pentru a doua oară când Tribunalul Bucureşti decide arestarea lui Nicuşor Constantinescu, însă prima hotărâre a acestei instanţe din 23 iunie a fost anulată recent de Curtea de Apel Bucureşti.
Demersul procurorilor vine după ce judecătorii au stabilit că Nicuşor Constantinescu avea dreptul să părăsească teritoriul României până la data de 1 iulie 2014.
Şeful CJ Constanţa se află în prezent pe teritoriul SUA, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, după ce a fost diagnosticat cu cancer la prostată.
El nu s-a întors în România la data stabilită de autorităţile judiciare, motivând că nu se poate deplasa.
În 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de DNA, în dosarul în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi şi că nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene.