Vezi ce model Dacia are frâne mai bune decât Porsche, Jaguar, BMW şi Mercedes

În urma unor teste internaţionale, în cadrul cărora au fost analizate 773 de autoturisme, un autovehicol produs sub marca Dacia a ieşit că ar frâna cel mai bine. În schimb, mărcile germane domină clasamentul general

Evaluările au fost realizate în laboratoare acreditate din reţeaua independentă de industrie din cadrul reţelei International Consumer Research&Testing (I.C.R.T). InfoCons - singura revistă de teste comparative din Romania, a pus la dispoziţia publicului rezultatele acestor teste. “Datele sunt oferite spre informare de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi  Strategiilor din România în cadrul Campaniei “o9atitudine!”, ANPCPPS Romania fiind membra ICRT”, ne-a explicat Alexandra Machitescu, responsabil relaţii publice al organizaţiei. Au fost testate 773 de autoturisme Criteriile de evaluare care au stat la baza rezultatelor au fost: confort total, confort în timpul condusului, consum, direcţie, emisii, frânare, restricţii copii, spaţiu de încărcare portbagaj, spaţiu interior, stabilitate – drum drept, stabilitate – în curbe, vizibilitate şi zgomot. În total, au fost testate 773 de autoturisme produse de nume cunoscute, dintre care amintim de: Alfa Romeo (14 modele), Audi (45), BMW (54), Cadillac (2)m Chevrolet (11), Chrysler (3), Citroen (35), Corvette (1), Dacia (7), Daihatsu (6), Dodge (2), Fiat (23), Ford (37), Honda (18), Hyundai (22), Jaguar (4), Kia (17), Lancia (6), Mazda (34), Mercedes (46), Mitshubishi (18), Nissan (23), Opel (39), Peugeut (30), Porsche (3), Renault (48), Seat (16), Skoda (26), Subaru (9), Suzuki (11), Toyata (26), Volvo (16) şi Volswaggen (81). Dacia, prima în topul frânelor La capitolul frânare, în mod surprinzător, pe primul loc s-a clasat modelul Dacia Logan 1.5 dCi Laureate. Iată care a fost topul primelor zece la această caracteristică tehnică.

  1. Dacia Logan 1.5 dCi Laureate
  2. Chevrolet (EU) Matiz 0.8 LPG S (Autogasbetrieb)
  3. BMW 530i
  4. Mercedes SLK 350
  5. VW Scirocco 2.0 TSI DSG
  6. Porsche Boxster S 3.4 PDK
  7. Audi A4 2.7 TDI Ambition multitronic (DPF)
  8. BMW X6 xDrive35d Sport-Automatic (DPF)
  9. Jaguar XF 3.0 V6 Diesel Edition Automatik (DPF)
  10. BMW 320d touring (DPF)

Top general este dominat de autorismele germane În ceea ce priveşte clasamentul general, în care s-a făcut media tuturor notelor obţinute la fiecare categorie, acesta a fost:

  1. Audi  A4 Avant 2.0 TDI Ambition (DPF) - 4,42 stele din 5,5 posibile
  2. BMW 520d touring (DPF) – 4,41 stele
  3. BMW 320d BluePerformance (DPF) – 4,4 stele
  4. BMW 320d EfficientDynamics Edition (DPF) – 4, 36 stele
  5. BMW 330d BluePerformance (DPF) – 4,36 stele
  6. VW Passat 2.0 BlueTDI Highline DSG (DPF) – 4,36 stele
  7. VW Passat 1.4 TSI EcoFuel Trendline (Erdgasbetrieb) – 4,36 stele
  8. BMW 316d (DPF) – 4,34 stele
  9. Mercedes E 200 CDI BlueEFFICIENCY T-Modell Elegance (DPF) – 4,34 stele
  10. Audi A4 Avant 2.0 TDI e Ambiente (DPF) – 4,34 stele

International Consumer Research & Testing - ICRT - este un consorţiu internaţional format din mai mult de 45 de organizaţii de consumatori din lumea întreagă.