Autovehicolul firmei MatDan s-a răsturnat pe raza localității vâlcene Răureni
Ştefan Bogdan, de 40 de ani, din comuna Cernişoara, județul Vâlcea, în timp ce conducea un microbuz pe DN 64, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit un cap de pod după care s-a răsturnat în șanț. Incidentul a avut loc, astăzi în jurul orei 16.00, pe drumul din direcţia Drăgăşani spre Râmnicu Vâlcea, când a ajuns pe raza localităţii Râureni Accidentul a fost cauzat de oboseala șoferului.
În urma impactului au fost rănite uşoar 13 persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 68 de ani. Conducătorul auto s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.